BNR a folosit 700 milioane euro pentru a mentine leul pe linia de plutire

Joi, 31 Mai 2012, ora 17:32
1359 citiri
BNR a folosit 700 milioane euro pentru a mentine leul pe linia de plutire

Banca Nationala a Romaniei a utilizat aproximativ 700 milioane euro pentru a sustine moneda nationala in luna mai, ceea ce ar insemna probabil o scadere a rezervelor valutare la 33,4 miliarde euro, se arata intr-un raport al ING.

"Desi leul a parut ca este sustinut in mod constant de catre banca centrala in ultimele saptamani (estimam ca aceasta a utilizat aproximativ 0,7 miliarde euro pentru a sustine moneda nationala in luna mai, ceea ce ar insemna probabil o scadere a rezervelor valutare la 33,4 miliarde euro), volumele tranzactionate in sedinta de miercuri indica interventii valutare semnificativ mai puternice.

Aceasta ar putea fi rezultatul faptului ca tranzactiile de miercuri vor fi decontate in iunie, deci nu au impact asupra nivelului rezervelor valutare din mai", se spune in raport.

Potrivit ING, o administrare atat de atenta a interventiilor valutare ar sugera ca nivelul costurilor acestor operatiuni a ajuns destul de ridicat ("prin costuri ne referim la impactul asupra rezervelor valutare si ratelor de dobanda") si creste probabilitatea ca scaderea rezervei valutare sa fie semnificativa.

#BNR sustinere moneda nationala, #rezerve valutare mai, #BNR rezerve valutare mai , #Investitii