Preluarea MOL de catre OMV ar putea ameninta bursa de la Budapesta

Vineri, 11 Ianuarie 2008, ora 10:45
1269 citiri
Preluarea MOL de catre OMV ar putea ameninta bursa de la Budapesta

Achizitia grupului petrolier MOL de catre compania energetica austriaca OMV ar putea afecta serios bursa de la Budapesta, afirma revista economica londoneza Euromoney, citata de Budapest Business Journal.

Gigantul petrolier ungar MOL este cea mai mare companie listata la bursa de la Budapesta, iar aparitia pe scena a rivalului austriac OMV a fost un "semnal dur", afirma revista.

Euromoney reaminteste ca un numar substantial de companii locale au fost achizitionate de catre companii straine in perioada privatizarilor grabite de la inceputul anilor 1990.

Analiza mai avertizeaza asupra posibilitatii retragerii de la bursa a unui numar considerabil de companii in anii ce vor urma.

Francois Regnier, CEO al bancii BNP Paribas Hungary, a declarat pentru Euromoney ca, in total, mai multe companii au iesit de la bursa decat cele care s-au listat "lucru care nu reprezinta un proces bun pentru o bursa".

In 2006 si 2007 au existat doar 33 de listari la bursa de la Budapesta, fata de cele 70 de listari inregistrate la bursa din Varsovia, afirma Euromoney, citata de BBJ.

Revista crede ca piata ungara de capital este amenintata de un pericol real, citandu-l pe directorul companiei financiare Concord rtekpapr Zrt, Gyorgy Jaksity, care a declarat ca "bursa are nevoie de companii lichide...daca scoatem din calcul grupurile MOL Nyrt si OTP Bank, nu vom mai avea mare lucru", conform BBJ.

OMV si-a majorat detinerea MOL de la 10% pana la aproape 20% in iunie si a propus o fuziune integrala. Compania cu sediul la Viena a anuntat in septembrie ca este pregatita sa plateasca 32.000 de forinti/actiune MOL, adica 20 de miliarde de dolari pentru intreaga companie.

MOL, cea mai mare companie ungara dupa valoarea de piata, a respins insa oferta OMV si s-a angajat intr-un program de rascumparari care a dus-o la controlul efectiv al aproape 40% din propriul pachet de actiuni.

Guvernul ungar a respins, de asemenea, fuziunea propusa de OMV si a adoptat o lege prin care o astfel de tranzactie devine mult mai greu de facut, determinand o actiune legala a Comisiei Europene.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.