Volvo S40 - siguranta si confort

Vineri, 08 Mai 2009, ora 09:58
5645 citiri
Volvo S40 - siguranta si confort

Proiectat sa intre in batalie cu teutonii Audi A3 si BMW seria1, Volvo S40 prin statura arhitecturii sale s-a abatut din drum si devine challenger-ul lui BMW seria 3, Audi A4 sau fratelui sau mijlociu  Volvo S60. S40 este disponibil si in varianta pentru familie (a se citi break) caz in care poarta numele V50.

Volvo S40 foloseste o varianta imbunatatita a platformei lui Ford Focus, updatata pentru a se obtine o siguranta sporita la impact. Rama sasiului de sub platforma de tabla de otel, are trei tipuri de oteluri de inalta rezistenta (cu diferite limite de curgere). Otelul cu cea mai inalta rigiditate este folosit pentru ramele laterale pentru o buna protectie a usilor la impactul lateral.

Potrivit lui Volvo, in cazul unui impact frontal, motorul poate fi deplasat cu peste 400 mm sub rama, inainte sa intre in contact cu zona de separatie dintre compartimentul motor si cockpit. Daca sistemul de suspensii ale lui S40 este comparat bucata cu bucata cu cel de la  Ford C-Max se poate aprecia faptul ca sunt congruente, inclusiv in zonele de prindere. Suspensia fata este de tip McPherson cu triunghi inferior. Suspensia spate este de tip paralelogram deformabil, tip de suspensie pe care Ford a inceput s-o foloseasca pe Mondeo. Acesta are trei brate care se intersecteaza plus unul  longitudinal flexibil.

Designul rectangular cu linii fluide este inconfundabil Volvo, dar S40 nu este un automobil mare, mai ales in zona banchetei. Volvo S40 masoara 4476 mm in lungime,1 770 mm in latime si 1.465 mm in inaltime, dimensiuni normale pentru granita dintre clasa compacta si cea medie.

Layout-ul simplu al plansei de bord este tipic suedez. Zona intrumentarului de bord este clara, lizibila, singura zona aglomerata cu butoane fiind consola centrala de tip “surf”. Calitatea materialelor si finisarea este superioara, aici sa nu uitam ca Volvo este un automobil premium. Scaunele fata sunt confortabile, beneficiind de o buna sustinere laterala si lombara. Modelul testat de noi avea scaunele fata incalzite oferite, optional, contra sumei de 319 euro cu TVA. 

Soferul isi poate configura un post de conducere confortabil, multumita volanului reglabil pe inaltime si adancime, care in plus are coloana deformabila in cazul unui impact. Spatiul pentru picioare si cap este suficient pentru locurile din fata, insa in spate confortul este rezonabil, S40 nefiind o familiala convinsa. Portbagajul ofera un volum decent de 400 de litri.  

Pentru orice nivel de finisare v-ati alege Volvo va ofera un pachet standard bine pus la punct din care am spicuit: Airbag-uri cortina, pretensionare pirotehnica centuri siguranta fata / spate cu blocare automata, ABS, EBD- Distributie electronica a fortei de franare, DSTC - Sistem dinamic control tractiune si stabilitate, EBA - Asistare la franarea de urgent, SIPS bags , airbag-uri lateral, Airbag sofer si pasager, IDIS- sistem inteligent gestionare informatii sofer, climatizare automata, Thicker sidewindows - geamuri laterale laminate si tratate hidrofug, WHIPS - Protectie impact, computer de bord, cruise control.

Modelul Volvo S40, testat de noi este propulsat de un diesel de 1.6 litri cilindree, rezultat al colaborarii Ford cu PSA. Motorul dezvolta 109 CP/4000 rpm, si un moment maxim impresionant de 240 Nm/1750 rpm. Propulsorul lucreaza cu o cutie manuala cu cinci trepte, etajata lung, potrivita diesel-ului. Sprintul 0-100 km/h dureaza 12 secunde, iar viteza maxima anuntata este de 190 km/h. In timpul testului, Volvo S40 a consumat in medie 5.8 l/100 km.

In rulare cuplul motorului face toti banii. Inca de pe la 1700 de ture masina trage vanjos, rulajul devenind o placere, gratie mai ales sistemelor de siguranta care genereaza stabilitate si control. Volvo S40 ofera o aderenta foarte buna pe asfalt, iar ruliul, desi exista, are un nivel neingrijorator. Servodirectia ofera un feedback bun, nesportiv, insa e bine echilibrata, precisa si sigura. Zgomotele in rulare si cele produse de motor sunt bine filtrate de materialele fonoabsorbante folosite la interior.

Suspensiile filtreaza eficient si confortabil denivelarile sau gropile, masina oferind  un ambient placut premium.

Per ansamblu Volvo S40 este un automobil bun. Nu va asteptati la o natura sportiva, ci la una premium confortabila. Volvo S40 poate fi considerat o mica berlina medie, insa atentia acordata sigurantei a dus la obtinerea punctajului maxim la testele de impact EuroNCAP. Nivelul de siguranta excede clasa lui S40, ducand-o spre berlinele superioare. Orice Volvo S40 va ofera airbag-uri frontale, laterale, windowbag-uri, si ESP in standard.

Modelul Volvo S40 condus de noi este in echiparea Momentum si poate fi achizitionat cu 21.020 euro fara TVA sau 25.014 euro cu TVA. Masina, testata de noi, avea incluse si optionale costul total fiind de 22.973 euro fara TVA sau 27.337 euro cu TVA.  

In perioada 7 aprilie -30 iunie 2009, la achizitionarea oricarul model Volvo primiti cadou “Taxa de Poluare” si TVA-ul. Oferta este valabila in limita stocului disponibil.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!
Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!
Indiferent de domeniul de activitate, în afaceri, igienă și siguranța nu ar trebui să fie niciodată neglijate. Exista anumite in care acest aspect este cu atat mai important, intrucat...
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...
#audi, #bmw, #siguranta, #volvo , #stiri BMW