Producatorii europeni investesc in zona dolar pentru a contrabalansa aprecierea puternica a euro

Vineri, 21 Martie 2008, ora 10:55
904 citiri
Producatorii europeni investesc in zona dolar pentru a contrabalansa aprecierea puternica a euro

Din ce in ce mai multi producatori europeni aleg sa investeasca in Statele Unite ale Americii, evitand zona euro, pentru a contrabalansa deprecierea dolarului in raport cu moneda europeana, decizie ce ameninta locurile de munca ale europenilor, informeaza AFP. Euro a depasit pragul de 1,50 dolari la sfarsitul lunii februarie, atingand plafonul de 1,59 dolari pe 17 martie. De atunci a scazut pana la 1,54 dolari.


"Suntem intr-un moment in care putem vorbi de o criza" in ceea ce priveste intreprinderile, a avertizat patronul sindicatelor europene, Ernest-Antoine Seilliere.


"Situatia este limitata pentru intreprinderile mici si mijlocii, pana cand acestea nu-si vor mai putea reduce marjele" pentru a ramane competitive, a precizat patronul Clubului intreprinderilor spaniole de export, Balbino Prieto.


Pentru producatorii europeni, aprecierea euro conduce la majorarea costurilor produselor pe pietele din strainatate, reducand in acelasi timp exporturile.


"Relocarea productiei intreprinderilor din zona euro in afara acesteia este in curs de accelerare", a precizat presedintele grupului federatiilor industriale franceze, ce reprezinta 150.000 intreprinderi si sase milioane de angajati, Yvon Jacob.


In Germania, constructorul de autoturisme BMW a decis de curand sporirea capacitatilor de productie la uzina americana din Carolina de Nord, investind 500 milioane euro.


Volkswagen trebuie de asemenea sa ia o decizie in aceasta vara cu privire la relocarea productiei in zona dolar, de preferinta in Statele Unite, unde compania produce modelele de dimensiuni mai mici, a caror profitabilitate este mai mica in raport cu berlinele.


Anunturile de acest gen s-au inmultit in industria aeronautica.


Compania franceza Dassault Aviation doreste relocarea productiei avioanelor model Falcon, din clasa business, in tarile mai ieftine sau in zona dolar.


Firma Latecoere va investi 100 milioane euro pentru a crea un parc aeronautic in Africa de Nord, unde o mie de angajati ai grupului vor produce piese simple.


In decembrie 2007, presedintele Dassault Aviation si cel al Grupului producatorilor francezi din industria aeronautica si spatiala (Gifas), Charles Edelstenne, au procedat asemeni presedintelui grupului EADS, Louis Gallois, ce a afirmat ca rata dolarului este "principala sa problema", relocarea in zona dolar devenind "singura optiune".


De atunci, EADS a anuntat ca va profita de contractul de productie a 179 de avioane pentru alimentare in zbor incheiat cu Air Force, pentru a construi o uzina de asamblare a avioanelor civile in SUA, unde modelul Airbus A330 va fi de asemenea asamblat.


Totalul investitiilor se ridica la 600 milioane euro, ce vor fi impartiti cu firma americana partenera Northrop Grumann.


Aceasta decizie a trezit nelinistile sindicatului CGT-Metallurgie, care se confrunta cu "o noua relocare a activitatilor".


Pentru Yvon Jacob, aceste investitii reprezinta "o mare amenintare la adresa angajatilor", deoarece chiar daca ratele de schimb vor deveni "mai favorabile", investitiile vor ramane facute.


Confederatia sindicatelor europene a cerut la inceputul lunii martie Bancii Centrale Europene (BCE) sa ia masuri in legatura cu aprecierea "alarmanta" a euro si sa sustina cresterea economica prin reducera dobanzii de politica monetara.