Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Obama acorda un vot de incredere presedintelui Federal Reserve

Obama acorda un vot de incredere presedintelui Federal Reserve
Candidatul la presedintia Statelor Unite, Barack Obama, a acordat un vot de incredere presedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, spunand ca bancherul central a luat o serie de decizii bune in conditii dificile, scrie Reuters. "Cred ca presedintele Bernanke a gestionat situatia cu o mana destul de ferma si cred ca unele dintre hotararile pe care le-a luat sunt cele corecte", a declarat, intr-un interviu acordat Reuters, candidatul democrat.


Intr-o miscare criticata de unele voci ca o salvare de la faliment, Federal Reserve a venit in ajutorul bancii Bear Stearns si a facilitat preluarea acesteia de catre JPMorgan Chase.



Federal Reserve, banca centrala americana si Trezoreria au oferit, de asemenea, ajutor financiar bancilor ipotecare Fannie Mae si Freddie Mac.



In contextul colapsului pietei imobiliare si al turbulentelor de pe pietele financiare, miscarile marcheaza o crestere a rolului Federal Reserve in cadrul sistemelor financiare. Extinderea rolului Federal Reserve ii nelinisteste, insa, pe unii dintre jucatorii de pe piete, mai scrie Reuters.



Obama, vorbind in timpul unui zbor spre Chicago, a spus, insa ca el nu vrea sa critice deciziile bancii centrale.



"Cred ca este foarte greu sa critici fiecare decizie care a fost luata, pentru ca avem de a face cu o economie imensa, complexa, iar Federal Reserve nu este decat unul dintre actorii care au o influenta enorma asupra economiei americane", a spus Obama, un senator din Illinois, care candideaza la alegerile din noiembrie impotriva republicanului John McCain.



Mandatul lui Bernanke in calitate de sef al bancii centrale americane se termina in ianuarie 2010, iar viitorul presedinte al SUA va hotari daca il va nominaliza pe Bernanke pentru un alt mandat.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2956 ori