Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Moda cafenelor bancare continua - BCR ramane lider

Moda cafenelor bancare continua - BCR ramane lider

Moda cafenelelor bancare, unitati din categoria VIP premium, continua, in Romania, ultimul jucator intrat pe piata fiind Volksbank, o banca mica, dar care a simtit si ea puterea magnetului in atragerea de noi clienti.

Liderii segmentului, BCR, BRD si BT nu au renuntat, in intentia de a atrage noi clienti, la acest tip special de business bancar.

Acest business s-a extins si in afara Bucurestiului, noul concept de atragere a clientiilor fiind tot mai agreat de bancile comerciale, chiar daca investitiile in astfel de spatii depasesc 500.000 de euro. Aceasta fara a lua in calcul chiria platatita lunar proprietarilor de spatii, deoarece bancile comerciale, in marea majoritate, inchiriaza spatiile de la parterul imobilelor in care isi desfasoara activitatea.

Zonele rezidentiale sunt, de regula, tinta bancilor pentru deschiderea cafenelelor bancare, dar acestea nu exclud nici cartierele din afara zonelor centrale, cum a facut-o Volksbank, cand a deschis Classic Cafe in zona Vitan.

Bancile de top au fost cele care au dat tonul acestui tip de sucursala, care imbina o unitate bancara cu o cafenea pentru intalniri de business.

Banca Comerciala Romana administreaza o sucursala completata de o cafenea bancara - Turabo Cafe - amplasata in Piata Romana, iar analistii considera ca acesta este cel mai de impact punct de advertising pentru BCR.

Directorul de comunicare al BCR, Corneliu Cojocaru, a declarat, pentru ROMPRES, ca banca va mai deschide unitati de acest gen, fiind profitabile. "Avem in prezent doua unitati in Bucuresti si una la Sibiu. Mai deschidem", a spus Cojocaru.

A doua cafenea bancara a BCR este amplasata in sediul Sucursalei BCR Nicolae Balcescu.

Banca Transilvania, initiatorul BT Cafe in sistemul bancar, care are amplasata o astfel de unitate in Piata Dorobanti se gandeste si ea la extindere.

BT va deschide un BT Cafe pe 1 aprilie, la Cluj, a declarat, pentru ROMPRES, directorul BT, Robert Rekkers.

"Dupa BT Cafe-ul deschis la Timisoara ne-am decis sa ne extindem spre Cluj. In Bucuresti nu vom mai deschide, deocamdata, nici o sucursala cu acest profil, pentru ca cea din zona Dorobanti este foarte bine pozitionata", a precizat Rekkers.

BRD area si ea doua cafenele bancare (BRD - Centro). Una este amplasata in Piata Dorobanti, in imediata apropiere a sucursalei Raiffeisen Bank si a cafenelei bancare 'BT Cafe', apartinand Bancii Transilvania. De asemenea, a mai lipit sucursalei pentru espati de la Televiziune o unitate Centro, dupa ce s-a intensificat activitatea de business a turnului de birouri din Piata Aviatorilor. La parterul acestia Raiffesen Bank si HVB Tiriac au si ele doua sucursale in apropierea carora se afla un snack-bar cafenea.

BRD - Centro, unitate din categoria VIP-premium, tinand cont de zona ultra-rezidentiala in care se afla, este un ansamblu unitar de spatii de birouri bancare si o cafenea, aflate in aceeasi incinta, cu suprafata de aproximativ 200 de metri patrati construiti.

Noua agentie ofera aceleasi produse si servicii pe care BRD le ofera clientilor sai din celelalte unitati. Agentia dispune si de un ATM, care urmeaza sa fie pornit odata cu deschiderea unitatii.

Ideea unei cafenele bancare este de a oferi clientilor un loc unde sa astepte in mod cat mai placut incheierea tranzactiei cu banca sau efectuarea operatiunilor de catre functionarii aceasta.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1486 ori