Grupul BCR, cel mai mic profit dupa privatizare

Vineri, 25 Februarie 2011, ora 09:54
2168 citiri
Grupul BCR, cel mai mic profit dupa privatizare

Grupul BCR a avut anul trecut un profit net dupa impozitare si interesele minoritare de 465 milioane de lei, in scadere cu 46,7% fata de 2009, cel mai redus castig inregistrat dupa privatizarea bancii, si a raportat pierderi de 29,5 milioane de lei in trimestrul al patrulea, relateaza Mediafax. 

In primele noua luni ale anului trecut, grupul BCR a raportat un profit net consolidat dupa impozitare si plata intereselor minoritare de 494,5 milioane lei. Potrivit datelor de pe site-ul institutiei, profitul net dupa impozitare si plata intereselor minoritare al grupului BCR a avansat treptat de la 649,9 milioane de lei in 2005 la nivelul record de 2,03 miliarde de lei in 2008.

Castigul net al grupului BCR a scazut la 871,7 milioane de lei in 2009.

Profitul net dupa impozitare si plata intereselor minoritare a scazut anul trecut in principal din cauza "nivelului inca ridicat de provizionare si a diminuarii venitului net", potrivit unui comunicat transmis de institutia de credit.

Grupul BCR a obtinut anul trecut un profit operational de 2,85 miliarde de lei, in scadere cu 12,5% fata de 2009, ca urmare a reducerii venitului operational si in pofida eficientei sporite. Venitul operational net al grupului a scazut anul trecut de la 4,97 miliarde de lei la 4,52 miliarde de lei, in principal din cauza diminuarii ratelor dobanzilor.

"Principalul factor al acestui declin (al venitului operational - n.r.) l-a constituit diminuarea ratelor dobanzilor avand ca efect reducerea venitului din dobanzi cu 21,8%, la 6,91 miliarde de lei, sub presiunea suplimentara a reducerii cererii eligibile de credite si a cresterii concurentei pentru afaceri de calitate", potrivit comunicatului institutiei.

Veniturile nete din dobanzi ale grupului BCR au scazut anul trecut cu 2,3%, la 3,75 miliarde de lei, iar veniturile nete din speze si comisioane s-au diminuat cu 34,4%, la 464,4 milioane de lei.

Si rezultatul net din tranzactionare a scazut cu 26,6% fata de anul 2009, la 311,1 milioane de lei, rezultatul record din 2009 al tranzactiilor cu instrumente cu venit fix revenind la nivel normal.

BCR este in continuare cel mai important jucator pe pietele primara si secundara de obligatiuni si bonuri de Trezorerie.

Pe de alta parte, cheltuielile operationale s-au diminuat de la 1,7 miliarde de lei in 2009 la 1,67 miliarde lei anul trecut, ca rezultat al cresterii continue a eficientei si productivitatii, care a contrabalansat majorarea TVA.

"BCR si-a ajustat provizionarea riscurilor in mod adecvat la conditiile inca dificile ale pietei.

Povara creditelor neperformante este in continuare semnificativa, desi rata formarii acestora s-a aplatizat in ultimele luni ca rezultat al scaderii ratelor dobanzilor, al relativei stabilitati a monedei nationale si al reducerii provizioanelor pentru creditele negarantate", arata grupul financiar.

Cheltuiala neta cu provizioanele de risc pentru imprumuturi si avansuri a totalizat 1,99 miliarde de lei, in scadere cu 12,5% fata de 2009, si a evoluat conform asteptarilor, deoarece in special segmentul IMM a continuat sa resimta constrangeri ale fluxului de numerar, lichiditatii si profitabilitatii, iar programul de austeritate impus de Guvern a afectat inevitabil nivelul venitului familial si comportamentul consumatorilor, precum si cererea eligibila de credite retail.

Ponderea creditelor neperformante in total portofoliu a avansat de la 13,1% la finele anului 2009 la 16,8% in decembrie 2010, iar grupul BCR noteaza ca are o rata confortabila de acoperire a creditelor neperformante, de 127,4% (prin garantii si provizioane).

Rata de adecvare a capitalului de rang unu si doi s-a situat la sfarsitul anului 2010 la 12,8% potrivit RAS, si 17,1% calculata in IFRS.

In ceea ce priveste banca, activele totale ale BCR au crescut anul trecut cu 8,4%, la 69,92 miliarde de lei.

BCR si-a consolidat pozitia de lider de piata dupa active, cu o cota de piata de 19,8% fata de 19% in 2009.

Volumul total al portofoliului de credite acordate clientilor (inainte de provizioane si potrivit IFRS) a crescut cu 4,5%, la 48,6 miliarde de lei.

"In ultimul an BCR si-a majorat usor cota de piata pe creditare generala la circa 22,2%, datorita performantei bune pe segmentul creditarii corporate concretizata in imbunatatirea pozitiei pe acest segment (majorare cu 1,2 punct procentual a cotei de piata) si a unei usoare cresteri a creditarii imobiliare (+0,2 puncte a cotei de piata fata de anul anterior)", potrivit comunicatului.

Banca si-a majorat portofoliul de depozitele atrase de la clienti cu 4,1% fata de anul 2009, la 37,29 miliarde de lei, pe fondul unei cresteri sporite a plasamentelor pe ambele segmente principale de clienti (cu 3,4% pe segmentul corporate si cu 4,3% la depozitele retail).

BCR a extins reteaua de sucursale cu sapte unitati anul trecut, la 668 de unitati de retail.

Banca a extins in continuare reteaua de ATM-uri, cu 165 noi bancomate, ajungand la 2.266 ATM-uri, precum si numarul de POS-uri, la 17.799 unitati la 31 decembrie 2010.

Datele financiare prezentate sunt consolidate si neauditate si sunt calculate in conformitate cu standardele internationale de contabilitate, IFRS.

Surse din actionariatul BCR au declarat in luna februarie pentru MEDIAFAX ca banca a inregistrat anul trecut un profit de 100 - 105 milioane lei conform calculelor pe standardele romanesti de contabilitate (RAS).

Profitul bancii, in RAS, profitul este estimat pentru acest an la 250 milioane de lei. Pe de alta parte, potrivit IFRS BCR a bugetat pentru acest an un profit de 927 milioane de lei la nivelul bancii si de 759 milioane de lei pentru grup, ceea ce inseamna ca, per total, restul companiilor din grup vor inregistra pierderi.

Grupul BCR include in principal banca BCR, BCR Banca pentru Locuinte, good.bee Service, BCR Pensii, BCR Leasing, BCR Asset Management, BCR Securities, Anglo Romanian Bank Limited si BCR Chisinau.

Erste Bank a preluat, in 2006, 61,88% din actiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro, de la stat, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si International Finance Corporation.

Grupul austriac si-a majorat ulterior participatia la 69,17%, prin preluarea de actiuni detinute de salariatii BCR. In noiembrie 2009, grupul austriac a interpus in relatia sa de actionar majoritar al BCR doua vehicule cu statut juridic de SRL infiintate in Austria, EGB Ceps Beteilungen GmbH si EGB Ceps Holding GmbH.

Societatea din urma detine in prezent 69,4% din actiunile BCR. O participatie de 30,11% se afla in proprietatea celor cinci societati de investitii financiare (SIF). 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
Potrivit unui raport recent publicat de Microsoft Threat Analysis Center (MTAC), atât China cât și Coreea de Nord intensifică eforturile de a influența procesul electoral din Statele Unite ale...
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk, cunoscut pentru abordările sale inovative și adesea controversate în tehnologie, a avut în vedere transformarea platformei de social media Twitter, acum redenumită X, într-un...
#grupul bcr, #privatizarea bcr, #profitul bcr , #stiri BCR