Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Blocajul din piata imobiliara "a inghetat" leasing-ul imobiliar

Blocajul din piata imobiliara "a inghetat" leasing-ul imobiliar

Finantarile pe segmentul de leasing imobiliar reflecta mutatiile negative suferite de piata imobiliara romaneasca, prin scumpirea creditelor, importul - mai intai mediatic - al crizei subprime si prin cresterea prudentei finantatorilor, a declarat directorul general al BCR Leasing."In acest an, ponderea leasingului imobiliar va fi, probabil, cu cateva procente mai mica decat cea din 2007", a estimat directorul general al BCR Leasing, Claudiu Stanescu.


"Vorbim acum despre o piata aflata in expectativa, cu multe necunoscute, in care prudenta se manifesta de-o parte si de alta a jucatorilor", a mai spus Stanescu, care crede ca volumele tranzactionate, oricat de modeste, au fost realizate mai ales in prima parte a anului.


Seful BCR Leasing a mentionat ca, in pofida numeroaselor incertitudini din piata, jucatorii mari "au raportat niveluri de vanzare in prima jumatate a anului superioare perioadei similare din 2007".


Tendinta de "inghetare" a cererii s-a accentuat insa in a doua jumatate a anului, potrivit directorului BCR Leasing.


"Cererea de spatii locative si terenuri din partea agentilor economici a avut o tendinta usor pozitiva, spre deosebire de cererea de spatii de birouri, care a avut o tendinta accentuat negativa", a adaugat Stanescu.


Asociatia Societatilor Financiare din Romania (ALB) estimeaza o valoare a bunurilor finantate de 392,41 milioane euro la sfarsitul acestui an pe segmentul imobiliar, cu 15% mai putin fata de anul anterior.


Astfel, ponderea segmentului de leasing imobiliar in total piata de leasing va fi de numai 7% la sfarsitul acestui an, fata de 9% cat era la finalul lui 2007.


Piata romaneasca de leasing ar putea creste in acest an cu 20% fata de 2007, pana la 6 miliarde euro, estimeaza ALB.


In 2007, valoarea bunurilor finantate pe piata romaneasca de leasing a avansat cu 51,6%, pana la 4,94 miliarde euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1630 ori