BCR va inchide conturile inactive ale populatiei

Joi, 10 Decembrie 2009, ora 12:49
1258 citiri
BCR va inchide conturile inactive ale populatiei

Banca Comerciala Romana (BCR) va derula, in perioada 12-13 decembrie 2009, un proces de optimizare a calitatii bazei de date ce va consta in inchiderea de conturi curente inactive, care apartin persoanelor fizice, a anuntat joi banca, potrivit NewsIn.

Aceasta masura ar trebui sa sporeasca eficienta cu care clientii efectueaza operatiuni bancare, se mentioneaza in comunicat.

Procesul de optimizare presupune inchiderea conturilor curente prin care clientii persoane fizice nu au efectuat operatiuni bancare in ultimele sase luni calendaristice consecutive si in care nu se regasesc sume de bani.

Operatiunea se deruleaza in acord cu prevederile contractelor incheiate cu clientii. Clientii carora li se vor inchide conturile curente inactive nu vor avea de suportat nici un cost pentru aceasta operatiune.

Potrivit BCR, nu vor fi inchise conturile curente pe care clientii le folosesc in legatura cu alte produse pe care le detin la BCR, precum conturi cu card de debit atasat, conturi curente atasate produselor de economisire sau de creditare, de orice fel. Aceste conturi curente continua sa functioneze ca si pana acum, pentru a asigura clientilor accesul la produsele BCR in legatura cu care au fost deschise, se arata in comunicat.

De asemnea, nu vor fi inchise conturi de depozit, conturi de economii, conturi de certificate de depozit, conturi de credite - de orice fel, conturi de card - de orice fel.

Acestea continua sa functioneze, ca si pana acum, in concordanta cu prevederile contractuale incheiate cu clientii BCR care beneficiaza de aceste produse.

Procesul de inchidere de conturi vizeaza numai conturile curente.

"Derularea acestui proces este pasul firesc si natural, in urma dezvoltarii sistemului informatic. Daca in trecut clientii BCR puteau sa efectueze operatiuni bancare numai la unitatea unde aveau contul curent deschis, odata cu dezvoltarea sistemului informatic clientii BCR au acess liber si neconditionat la contul lor, de la orice unitate a bancii sau prin canale alternative ghiseului bancar si, prin urmare, nu mai folosesc toate conturile curente deschise in trecut, unele dintre acestea devenind acum conturi curente inactive", a explicat directorul executiv al directiei de dezvoltare a afacerilor si produselor de retail din cadrul BCR, Sorin Mititelu.

BCR, membra a grupului Erste, emite 25 tipuri de carduri de credit si de debit si are o retea nationala de peste 2.000 de bancomate (ATM) si circa 17.000 de terminale electronice operationale la comercianti pentru plata cu cardul (POS).

BCR gestioneaza active de peste 17,2 miliarde euro si are, in prezent, o retea de 659 de unitati de retail (pentru populatie si microintreprinderi) si 50 de centre de afaceri dedicate IMM-urilor si companiilor mari. 

 

#conturi, # curente, # bcr, # inchidere , #stiri BCR