BCR da drumul la finantare pentru IMM-uri

Luni, 30 Martie 2009, ora 17:43
2577 citiri
BCR da drumul la finantare pentru IMM-uri

BCR a luat o linie de finantare de 100 de milioane de euro de la BERD pentru credite destinate IMM-urilor cu cifra de afacere mai mica de 50 milioane euro si continua discutiile cu alte institutii financiare internationale pentru obtinerea de finantari, a anuntat astazi banca.

Linia de finantare este indreptata catre finantarea companiilor cu cel mult 249 de angajati, cifra de afaceri de pana la 50 de milioane euro si active de cel mult 43 de milioane euro.

Sub-imprumuturile acordate companiilor in cadrul acestei linii de credit nu pot fi mai mari de 1,5 milioane euro.

"Scopul nostru este sa ajutam IMM-urile cu credite, iar BCR finanteaza toate afacerile viabile pe termen mai lung.

Tranzactia ne va consolida si diversifica baza de resurse atrase.

BCR este un partener important pe termen lung al BERD in Romania", a spus directorul general al BCR, Dominic Bruynseels.

Linia de finantare acordata Bancii Comerciale Romane (BCR) o urmeaza pe cea acordata de BERD Bancii Transilvania, in luna decembrie 2008, de 100 milioane euro, destinata, de asemenea, creditarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM).

"Imprumutul reprezinta un pas important in continuarea finantarii sectorului privat al intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.

De asemenea, linia de finantare acordata BCR face parte din reactia noastra fata de situatia de criza si se inscrie in eforturile coordonate cu celelalte institutii financiare internationale in vederea stimularii economiei romanesti, in contextul acestor circumstante globale exceptionale", a spus prim-vicepresedintele BERD, Varel Freeman.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat o crestere semnificativa, de pana la 7 miliarde euro, a investitiilor sale totale in 2009.

Tranzactia cu BCR face parte din Planul Comun de Actiune al Institutiilor Financiare Internationale, in cadrul caruia, in urmatorii doi ani, BERD, Banca Mondiala si BEI vor investi 24,5 miliarde euro in IMM-uri prin intermediul sectoarelor bancare din Europa de Est.

BERD isi va majora investitiile in Romania cu inca 500 milioane euro, pana la 1 miliard euro in urmatorii doi ani, in cadrul pachetului financiar international de 20 miliarde euro.

Aproximativ jumatate din aceasta suma va fi destinata sectorului financiar, iar restul va fi investit in economie, inclusiv in sectoarele corporatist, energetic si eficienta energetica, precum si in infrastructura nationala si municipala.

Totodata, BCR discuta si cu alte institutii financiare internationale cu privire la posibilitati suplimentare de sustinere a finantarii economiei reale si, in special, a sectorului IMM-urilor.

Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...
Cadourile pentru colegii de birou - sfaturi pentru a alege darul perfect
Cadourile pentru colegii de birou - sfaturi pentru a alege darul perfect
De fiecare dată când se apropie aniversarea unui coleg de birou, apare și întrebarea: “Ce să-i luăm?”, pentru care mulți vin cu idei, însă prea puține par unele cu care poți merge la...
#afaceri, #bcr, #berd, #cifra, #de, #finantare, #imm, #imprumut, #linie, #privat, #sector, #tranzactie, #uri , #stiri BCR