BCR critica ratingul Moody's privind depozitele sale

Joi, 18 Iulie 2013, ora 16:49
1486 citiri
BCR critica ratingul Moody's privind depozitele sale

Moody's a aloca ratinguri BCR pe baza informatiilor publice, fara acces la date detaliate privind performanta, decizia de reducere a calificativului pentru depozitele pe termen lung tinand cont mai degraba de tendinte economice,de piata si financiare modificate semnificativ intre timp, sustin reprezentantii bancii.

Ratingul pentru depozitele pe termen lung al BCR a fost retrogradat miercuri de catre Moody's de la nivelul Ba1 la Ba3, dupa ce agentia a revizuit ratingul pentru soliditate financiara BCA (baseline credit assessment) de la b1 la b3. Moody's a confirmat ratingul de soliditate financiara individuala BFSR la nivelul E+. Acest calificativ si cel pentru depozitele pe termen lung au perspectiva negativa.

"Moody's aloca aceste ratinguri in mod nesolicitat (fara cerere din partea bancii), pe baza informatiilor din domeniul public, fara a avea acces la conducerea bancii si la informatii detaliate privind performanta bancii, progresul actual ori initiative anticipative de afaceri.

In acelasi timp, consideram ca actiunea de rating se bazeaza mai degraba pe cateva tendinte economice, de piata si financiare din perioada deja scursa, din care mai multe, daca nu majoritatea s-au inversat in mod semnificativ sau sunt in proces de imbunatatire in prezent", a precizat banca, conform Mediafax.

BCR mentioneaza ca schimbarea de rating nu are nicio influenta asupra depozitelor clientilor si ca dispune de o baza de capital si lichiditate puternice, mult superioare minimelor reglementate. Astfel, rata capitalului de tip 1+2, conform IFRS, era de 18,6% in decembrie 2012, iar rata de solvabilitate era la sfarsitul lunii martie 2013 de 13% (conform standardelor locale, doar pentru banca).

Pe ce se bazeaza calificativul Moody's

Moody's a explicat miercuri ca reducerea ratingului BCA al BCR a fost determinata de inrautatirea in continuare a calitatii activelor, de asteptarile Moody's ca banca sa aiba dificultati pe termen mediu pentru revenirea la profitabilitate sustenabila si din cauza expunerii la o valoare incerta a garantiilor.

Moody's considera ca BCR ramane expusa la posibilitatea unui necesar suplimentar de provizioane, din cauza creditelor neperformante, precum si la un necesar de capital suplimentar, daca inrautatirea calitatii activelor va continua intr-un ritm similar.

Agentia anticipeaza inrautatirea calitatii activelor BCR, dar intr-un ritm mai lent decat anul trecut. Moody?s a mentionat efectul negativ al cresterii economice lente a Romaniei, precum si al unei posibile deprecieri a leului fata de euro.

Perspectiva ratingurilor BCR este negativa si reflecta posibilitatea ca presiunile asupra calitatii activelor, profitabilitatii si capitalului, daca vor fi sustenabile, sa poata conduce la retrogradarea ratingului BSRF la nivelul E, ceea ce ar duce la reducerea ratingurilor pentru depozite.

#rating BCR Moodys, #reducere rating depozite BCR, #reactie BCR Moodys, #calcul rating Moodys , #stiri BCR