BCR a luat 75 milioane euro de la BEI pentru finantarea IMM-urilor

Luni, 11 Ianuarie 2010, ora 12:38
1353 citiri
BCR a luat 75 milioane euro de la BEI pentru finantarea IMM-urilor

Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat, luni, ca a contractat un imprumut de 75 milioane euro la sfarsitul lunii decembrie de la Banca Europeana de Investitii (BEI), pentru finantarea de proiecte din industrie, turism, servicii si agricultura ale IMM-urilor, relateaza NewsIn.

Valoarea maxima a unui imprumut este de 12,5 milioane euro, iar costul total al fiecarui proiect eligibil este de maxim 25 milioane euro.

Directorul executiv al Directiei Institutii Financiare din cadrul BCR, Ramona Ivan, a precizat ca BCR este lider pe acest segment de piata, peste 40% dintre IMM-urile din Romania fiind clienti ai bancii.

BCR beneficiaza, de asemenea, de o linie de credit acordata de catre BEI in noiembrie 2006, de 50 milioane euro, utilizata pentru finantarea a peste 90 proiecte dezvoltate de IMM din Romania, cu precadere in agricultura, zootehnie, industria alimentara, industria producatoare, turism si servicii.

Cele mai mari proiecte au beneficiat de imprumuturi de pana la 5 milioane euro, valoarea medie a creditelor ridicandu-se la 550.000 euro.

Peste 75% din fondurile BEI au fost alocate clientilor BCR care au dezvoltate proiecte realizate cu fonduri europene, in cadrul a trei programe nationale: Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" si Programul Operational Regional - 4.3 Sprijinirea Dezvoltarii Microintreprinderilor.

Din 1990 pana in prezent, BEI a acordat in total Romaniei imprumuturi de 7,8 miliarde euro, din care aproximativ 780 milioane euro au fost utilizate pentru sprijinirea proiectelor IMM-urilor si municipalitatilor.

BCR, membra a grupului Erste, gestioneaza active de peste 17,2 miliarde euro si are in prezent 661 de unitati de retail (pentru populatie si microintreprinderi) si 50 de centre de afaceri. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Google a lansat recent o caracteristică revoluționară numită Audio Magic Eraser, disponibilă exclusiv pe noile modele de smartphone-uri Pixel 8 și Pixel 8 Pro. Funcția este proiectată să...
”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
#bcr, # euro, # bei, # imm , #stiri BCR