Activele fondurilor trec pragul de 1 miliard lei

Miercuri, 08 Aprilie 2009, ora 13:54
1264 citiri
Activele fondurilor trec pragul de 1 miliard lei

Activele fondurilor deschise de investitii de pe piata romaneasca au depasit pentru prima data pragul de 1 miliard lei, ajungand in martie la 1,07 miliarde lei (253,4 mil. euro), in crestere cu 8,3% fata de februarie, arata datele publicate miercuri de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF).

La sfarsitul lunii martie, activele fondurilor monetare reprezentau 44,2% din totalul activelor fondurilor de investitii deschise, in timp ce fondurile de obligatiuni aveau o pondere de 23%, cele diversificate - 19,9%, fondurile de actiuni - 7%, iar alte tipuri de fonduri - 5,9%.

Ca valoare, fondurile monetare aveau in martie active nete de 474 milioane lei, cele de obligatiuni - 247 milioane lei, fondurile diversificate - 214 milioane lei, cele de actiuni - 75 milioane lei, iar altele - 63 milioane lei.

Fondurile deschise de investitii cu plasamente in actiuni au inregistrat in martie cea mai mare crestere a activelor, de 26,8%, pe fondul revenirii pietelor de capital. Fata de sfarsitul anului trecut, activele fondurilor de actiuni sunt, insa, singurele care au scazut, cu 12,4%.

Activele fondurilor cu plasamente diversificate au castigat in martie 10,2% (5,7% fata de decembrie 2008), cele ale fondurilor diversificate au sporit cu 8,9% (+35,9% in primele trei luni din 2009), iar activele altor tipuri de fonduri au crescut cu 8,4% (9,1% in 2009).

Fondurile cu plasamente in obligatiuni si-au sporit cel mai putin activele in martie, cu 1,2%, avansul din 2009 fiind si el modest, de doar 0,6%.

Numarul de investitori ai fondurilor deschise de investitii (OPCVM) a crescut cu peste 8% in primul trimestru, ajungand la 98.009 la finalul lui martie, iar nivelul subscrierilor nete a fost de 127,2 milioane lei (33,5 milioane euro), din care trei sferturi (109,2 milioane lei) in fondurile monetare.

Fondurile de obligatiuni au fost singurele care au inregistrat rascumparari mai mari decat subscrieri in primul trimestru, cu un bilant de -2,8 milioane lei.

In martie au intrat pe piata inca doua fonduri deschise de investitii, BRD Diverso si BRD Actiuni, administrate de BRD Asset Management SAI.

In ceea ce priveste fondurile inchise de investitii (AOPC), activele totale au crescut cu 27,1% in a treia luna a acestui an, la 91 milioane lei, nivel cu 13,3%mai mare decat cel de la finalul lui decembrie. Subscrierile nete pe aceste fonduri au fost de 15,6 milioane lei in primul trimestru.

In total, fondurile deschise si inchise de investitii de pe piata romaneasca au ajuns la finalul lui martie la active nete de 1,164 miliarde lei (274,9 milioane euro), in crestere cu 9,6% fata de februarie si cu 14% fata de decembrie, numarul de investitori fiind de 188.321.

Ponderea acestor active in produsul intern brut (PIB) ramane, insa, scazuta, de 0,22%
, luand in calcul ultima estimare guvernamentala a valorii PIB, de 531 miliarde lei pentru acest an.

BCR Asset Management ramane lider

In clasamentul administratorilor de fonduri deschise de investitii, BCR Asset Management s-a mentinut detasat in pe primul loc si in martie, cu active in administrare de 488,8 milioane lei si o cota de piata de 45,5%.

Pe locul al doilea se afla BRD Asset Management, cu active de 131,3 milioane lei si 12,2% din piata.

Raiffeisen Asset Management a ocupat a treia pozitie, cu active totale gestionate de 115,1 milioane lei si o cota de piata de 10,7%, iar activele administrate de EFG Mutual Funds Romania au ajuns la sfarsitul lunii trecute la 68 milioane lei, ceea ce corespunde unei cote de piata de 6,3%.

Administratorul de fonduri al Bancii Transilvania, BT Asset Management, s-a clasat pe locul cinci, cu active de 57,6 milioane lei si o cota de piata de 5,4%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#active, #fonduri, #bcr, #raiffeisen, #banca, #obligatiuni , #stiri BCR