Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BCR raporteaza un profit de peste 100 milioane de euro in primele noua luni

BCR raporteaza un profit de peste 100 milioane de euro in primele noua luni


BCR a raportat un profit net de 559,8 milioane lei (126,9 milioane euro) dupa primele trei trimestre, apropiat de cel de la jumatatea anului, de 556,7 milioane lei (126,8 milioane euro), costul cu provizioanele ajungand la 1,63 miliarde lei (371 milioane euro), de la 1,09 miliarde lei in iunie.

In perioada similara a anului trecut, banca a avut pierderi de 758,9 milioane lei (172,1 milioane euro).

Dupa jumatatea anului, costul net cu provizioanele de risc aferente creditelor se situa la 1,094 miliarde lei, iar la finele lunii septembrie a ajuns la 1,63 miliarde lei (371 milioane euro), insa nivelul este mai redus cu 37,9% fata de primele noua luni ale anului trecut, cand era de 2,63 miliarde lei (594,7 milioane euro), potrivit rezultatelor comunicate miercuri de BCR.

Rata creditelor neperformante (NPL) a crescut usor fata de jumatatea anului, de la 29,2% la 29,6% din portofoliul total de credite.

Rata de acoperire a creditelor neperformante era de 63,4% in septembrie, peste nivelul de 57,2% inregistrat in septembrie 2012.

"Eforturile noastre de redresare a bancii devin vizibile: restructurarea afacerii este finalizata, stocul total de credite neperformante a scazut pentru prima oara din anul 2008, iar portofoliul de credite se reechilibreaza in favoarea creditelor acordate in moneda locala. In conditiile unui context din piata stabil si predictibil, vom putea sa ne concentram din ce in ce mai mult pe o crestere sanatoasa, urmarind un echilibru adecvat intre riscuri si venituri. Cele noua miliarde RON capital alocat pentru a sustine grupul BCR ne asigura o pozitie solida de a creste afacerea si a sprijini economia romaneasca", a declarat in comunicat presedintele executiv al BCR, Tomas Spurny.

Totodata, activele s-au redus cu 7% fata de finele anului trecut, la 68,125 miliarde lei (15,26 miliarde euro), de la 73,28 miliarde lei (16,489 milioane euro), potrivit datelor neauditate, consolidate ale grupului BCR.

Rezultatul operational s-a apreciat cu 2,6% comparativ cu primele trei trimestre din 2012, la 1,87 miliarde lei (424,2 milioane euro).

Venitul operational a scazut cu 0,5%, la 2,99 miliarde lei (679 milioane euro), iar cheltuielile operationale s-au redus cu 5,2%, la 1,12 miliarde lei (254,9 milioane euro).

Venitul net din dobanzi a stagnat, fiind de 2,14 miliarde lei (485,7 milioane euro), fata de 2,13 miliarde lei la noua luni 2012, in timp ce venitul din comisioane s-a apreciat cu 8,2%, la 515,4 milioane lei (116,9 milioane euro).

Rezultatul net din tranzactionare s-a diminuat cu 14,2%, la 337,3 milioane lei (76,5 milioane euro), de la 393 milioane (88,7 milioane euro) in primele trei trimestre ale anului trecut.

Astfel, raportul cost-venit s-a imbunatatit la 37,5%, comparativ cu 39,4% in primele noua luni ale anului trecut.

Soldul creditelor acordate (inainte de provizionare, pe standarde IFRS) a scazut cu 8,2% fata de decembrie 2012, la 48,86 miliarde lei (10,95 miliarde euro), de la 53,24 miliarde lei (11,97 miliarde euro), pe fondul cererii slabe de finantare.

Soldul depozitelor s-a redus cu 1,6% comparativ cu sfarsitul anului trecut, la 37,25 miliarde lei (8,34 miliarde euro), de la 37,87 miliarde lei (8,52 miliarde euro), economisirile fiind principala sursa de finantare a BCR, la care se adauga sprijinul bancii-mama, Erste, si alte surse de finantare, precum institutii financiare internationale.

"BCR dispune de baza de capital si lichiditate puternice, mult superioare minimelor reglementate: rata capitalului de tip 1+2 pentru grupul BCR (conform IFRS) era de 21,6% in septembrie 2013; rata de solvabilitate de 13,4% (standarde locale, doar banca) in septembrie 2013", se mai arata in comunicat.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1362 ori