Olli Rehn si Jean Arthuis: Economiile puternice trebuie sa stabilizeze zona euro

Luni, 03 Noiembrie 2014, ora 08:26
2333 citiri
Olli Rehn si Jean Arthuis: Economiile puternice trebuie sa stabilizeze zona euro
Foto: europeword.com

Consolidarea economica a zonei euro va fi doar rezultatul unui efort comun depus de statele membre si Banca Centrala Europeana.

Impasul de acum poate fi depasit numai printr-o presiune constanta a statelor din zona euro care sa ii trezeasca pe liderii marcanti ai Europei inainte de 2017, sustin fostii oficiali din fruntea Comisiei pentru economie si politici monetare, respectiv ai Comitetului de bugete din cadrul Parlamentului European, Olli Rehn si Jean Arthuis.

"In acel moment politica fiscala comuna va fi parte a tratatelor interne ale Uniunii, iar bugetul de executie pe 2014-2020 va fi revizuit. Europa pare sa se apropie de un punct al schimbarilor majore, luand in calcul referendumul prin care Marea Britanie isi va renegocia statutul de membru UE, iar Germania si Franta se vor confrunta cu agitatia data de alegerile generale. Momentul actual pare cel mai propice pentru asumarea responsabilitatii unor reforme reale", se exprima acestia intr-o scrisoare deschisa publicata in Financial Times.

Cei doi acuza lipsa de perspectiva a principalilor actori politici si economici din zona euro, considerandu-i responsabili de atingerea unui prag deflationist periculos si de nerespectarea planului de reforme structurale asumat cu cativa ani in urma:

"Anestezia euro"

Aerul nonsalant cu care Franta isi prezinta bugetul pe 2015, in care deja au fost operate trei modificari ale obiectivelor de reducere a deficitului, ar fi fost greu de imaginat pana la aparitia monedei unice.

In perioada in care francul francez si marca germana concurau umar la umar, un deficit economic in buget insemna sinuciderea politica a membrilor guvernului de la Paris. In ziua de astazi, moneda unica pare sa fi indeplinit rolul de anestezic politico-social, reprezentantii unor state aflate in acelasi impas ca si Franta manifestand aceeasi delasare, fara a putea preciza insa spre ce se indreapta in acest moment zona euro.

Se intrevad mai multe semne de reforma in statele de la periferia zonei euro decat in randul economiilor de marca ale Europei. In mod bizar, tocmai state precum Franta, Italia si Germania detin raspunsul la misterul legat de redresarea economica a zonei.

Daca cresterea deficitului bugetar si a datoriei publice ar reprezenta pasi siguri catre cresterea economica, Franta si Italia ar fi motoarele economiei europene, Finlanda ar domina zona de nord, iar Japonia ar fi cea mai mare forta economica a lumii. Elementul care face legatura intre aceste state este lipsa unor reforme structurale.

In urma cu 10 ani, Germania a incalcat pactul de stabilitate si crestere economica pentru a pune in practica o serie de masuri reformiste care starnesc si astazi admiratia. O metoda care odata implementata in Franta si Italia ar garanta Bancii Centrale Europene ca banii sunt dirijati in economia reala pentru a resuscita sectorul imprumuturilor acordate intreprinzatorilor si familiilor.

In Franta insa, reforma bate pasul pe loc, noul guvern neavand sprijinul politic al majoritatii socialiste. Sistemul in sine blocheaza orice incercare a prim-ministrului Manuel Valls si a ministrului Economiei Emmanuel Macron de a initia modificari in cele doua puncte nevralgice: cresterea programului de munca la mai mult de 35 de ore pe saptamana si reducerea poverii fiscale de pe umerii firmelor angajatoare. In cele din urma, sistemul social nu va mai putea fi sustinut de contributiile salariatilor, o varianta fiind introducerea unei taxe sociale suplimentare pe marfurile de consum.

In Roma, protestele de saptamana aceasta arata o situatie politica asemanatoare in care se gaseste premierul democrat Matteo Renzi. Un intreg cerc vicios este legat de reactia pe care Germania o asteapta din partea oficialilor de la Roma si Paris pentru a creste ritmul investitiilor in sectorul public si privat, dar si de asteptarile oficialilor din BCE care vor aplica o politica monetara relaxata, doar in cazul in care cele trei economii reusesc sa evolueze la unison si intr-un ritm constant de crestere economica.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#reforma structurala franta, #deficit bugetar franta, #reforma Italia, #economie zona euro , #Uniunea Bancara