Testul de credibilitate pentru bancile din zona euro, la granita esecului

Marti, 21 Octombrie 2014, ora 08:16
1420 citiri
Testul de credibilitate pentru bancile din zona euro, la granita esecului

Banca Centrala Europeana s-a angajat sa dea publicitatii, pe 4 noiembrie, evaluarea facuta pe sistemul bancar din zona euro. Aceasta ar trebui sa evidentieze eventualele vulnerabilitati ale unor banci in fata unui nou val al recesiunii economice.

Oficial, Banca Centrala Europeana a refuzat un intreg sir de cereri de tratament preferential in aceasta perioada, insa vestile din culise nu sunt atat de incurajatoare in ceea ce priveste rezultatul analizei. Inspectorii bancari par sa fi revizuit o parte din chestionare,pe masura ce bancile au esuat in a furniza informatiile necesare unei analize temeinice, au declarat, sub protectia anonimatului, surse din sistem pentru agentia de presa Reuters.

Momentul adevarului sau al compromisului?

Situatia ar duce la pierderea reputatie institutiei bancare cordonatoare pe zona euro, fapt ce ar putea discredita si bancile de traditie din regiune. Reprezentantii Bancii centrale Europene au refuzat sa comenteze pe acest subiect, dar au anuntat ca mentin data finala din calendar pentru prezentarea concluziilor.

O prima situatie privind evaluarea corecta sau incorecta a activelor bancare detinute de cele mai importante 130 de banci din zona euro va fi facuta pe 26 octombrie. Rezultatul preliminar va fi insotit si de o analiza a nevoilor de lichiditati a bancilor pentru a face fata unei noi crize economice.

Scurgerea informatiilor referitoare la analiza BCE afecteaza deja cateva banci din zona euro, Monte dei Paschi din Italia confruntandu-se deja cu o scadere a actiunilor si avand in fata posibilitatea de a se confrunta cu o criza acuta de lichiditati in viitorul apropiat. "Analiza nu are precedent in privinta dimensiunii, severitatii si transparentei.

Ne va oferi informatii profunde despre situatia celor mai importante banci din 19 state si ocazia de a pune ordine in balanta contabila a acestora, identificand si rezolvand problemele, in vederea unei cresteri a increderii investitorilor", a declarat un purtator de cuvant al institutiei.

Insa un prim compromis s-a facut deja in urma cu doua luni, cand conducerea Bancii Centrale Europene a decis sa permita echipelor de control sa impartaseasca informatii cu reprezentantii bancilor auditate. Scuza pare sa fi fost riscul unor efecte negative nedorite in cazul nesemnalarii deficientelor catre bancheri.

Indicatii pretioase

Mai toate bancile auditate au beneficiat de indicatii valoroase in privinta ajustarii provizioanelor, sustin unii dintre auditorii BCE. Lucrul acesta le permite bancherilor sa isi faca o idee rapida despre masurile pe care ar trebui sa le adopte: strangerea de capital sau acordarea de dividende. Pentru multi dintre guvernatorii bancilor centrale ale celor 19 state din zona euro, criteriile BCE par inca invaluite in ceata in conditiile in care institutia merge destul de mult pe mana consultantului Oliver Wyman.

Acesta si-a facut un bun obicei de a lua in brate chestionarul de 300 de pagini la care bancherii trebuie sa dea raspuns, ori de cate ori vine vorba despre discutii pertinente de a gasi rezolvari la o potentiala amenintare care planeaza asupra sistemului bancar european. Oliver Wyman a refuzat orice comentariu, invocand clauzele de confidentialitate ale contractului sau.

Cuib de viespi

Chestionarul lui Wyman a fost, in cele din urma, expediat bancilor in martie, fara alte discutii. Situatia s-a complicat destul de mult, fortand bancile centrale ale celor 19 sa intervina pe post de tampon intre BCE si bancile private din Europa. Chiar si asa, cu toate compromisurile facute pe parcursul evaluarii, multe dintre banci nu au raspuns, neputand sau nevoind, intrebarilor cuprinse in cele 300 de pagini ale lui Wyman. In unele cazuri, bancherii au fost sfatuiti chiar de catre guvernatorii bancilor nationale sa ignore unele cerinte ale chestionarului, ca masura protectionista pentru bancile din tara respective.

O situatie care transforma intreaga lume bancara a Europei intr-un cuib de viespi infuriate. Cu alte cuvinte, avem raspunsuri incomplete la un chestionar cu intrebari nepotrivite, o serie de compromisuri care sa atenueze marja de eroare, dar,in ciuda acestor evidente, oficialii BCE spera ca acest al patrulea test de siguranta al sistemului bvancar din zona euro sa fie ultimul.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#zona euro test credibilitate, #zona euro test stres , #stiri BCE