BCE pregateste noua serie de bancnote euro. Cum arata hartia de 5 euro

Vineri, 11 Ianuarie 2013, ora 09:12
3672 citiri
BCE pregateste noua serie de bancnote euro. Cum arata hartia de 5 euro

Banca Centrala Europeana (BCE) a prezentat joi, la Frankfurt, noua bancnota de 5 euro, cu un design usor modificat pentru a include elemente suplimentare de securitate, care va fi pusa in circulatie din luna mai.

Noua bancnota va circula in paralel cu cea existenta pana la o data care nu este cunoscuta inca, dar va fi anuntata din timp. Dupa iesirea din circulatie a vechii hartii, aceasta nu isi va pierde valoarea, ci va putea fi preschimbata la bancile centrale nationale.

Noua serie de bancnote euro, denumita "Europa", va pastra culorile si tematica vechilor hartii, dar aspectul a fost usor modificat pentru a integra elementele imbunatatite de siguranta.

Bancnota de 5 euro a fost prezentata joi la Muzeul de arheologie din Frankfurt, orasul de domiciliu al BCE.

.

imagine verso

Bancnotele "Europa" pastreaza cupiurile primei serii, de 5, 10, 20, 50, 100, 200 si 500 de euro, si vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani, incepand cu cea de 5 euro, care va fi urmata de hartia de 10 euro.

Bancile din zona euro vor incepe sa puna in circulatie noua bancnota de 5 euro din luna mai, la ghisee si bancomate.

Noile elemente de siguranta vor spori protectia impotriva contrafacerii, noteaza BCE.

La fel ca in cazul primei serii, bancnotele Europa includ elemente propuse de utilizatorii cu deficiente de vedere, care au fost consultati in etapa de concepere a hartiilor.

Liniile de mici dimensiuni imprimate in relief de-a lungul marginii drepte si a celei stangi a bancnotei faciliteaza identificarea acesteia, in special de catre persoanele cu deficiente de vedere.

Noua serie de bancnote euro a fost denumita "Europa", deoarece doua dintre elementele de siguranta ale hartiilor, filogranul si holograma, vor contine portretul Europei, personaj din mitologia greaca ce a dat numele continentului.

Valoarea bancnotei este inscriptionata prin utilizarea unui alt element de siguranta, "numarul verde-smarald", care isi schimba culoarea din verde smarald in albastru inchis si creeaza un efect luminos care se deplaseaza in sus si in jos.

Elemente de siguranta ale seriei "Europa" sunt usor de identificat pe bancnote. La fel ca in cazul primei serii de bancnote euro, hartiile "Europa" vor fi usor de verificat utilizand metoda "atinge, priveste, inclina", nefiind necesara utilizarea vreunui instrument specializat.

#BCE bancnota 5 euro, #bani euro 2013 , #stiri BCE