Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Un cocteil politic exploziv mineaza planul de salvare a bancilor in SUA

Un cocteil politic exploziv mineaza planul de salvare a bancilor in SUA

Un amestec exploziv intre o presedintie slabita, vidul politic, aspra batalie pentru Casa Alba si perspectiva unor alegeri tensionate pentru Congres, in noiembrie, impiedica adoptarea planului de salvare a sistemului financiar american, comenteaza AFP. Marti, presedintele George W. Bush a pledat pentru a 12-a oara in 13 zile in favoarea adoptarii acestui plan de catre Congres. Pana acum, cuvintele sale nu au avut niciun ecou, ilustrand neputinta sa de a avea sprijinul tarii si al majoritatii sale.


Respingerea neasteptata a planului Paulson (dupa numele secretarului Trezoreriei, Henry Paulson) de catre Camera Reprezentantilor, cu 228 de voturi la 205, a provocat luni o cadere istorica pe Wall Stret si a mai multor piete bursiere. Totusi, bursa din New York si-a revenit marti, pietele sperand in continuare ca planul de 700 de miliarde de dolari va fi adoptat.


In Camera, democratii au criticat incapacitatea liderilor republicani, favorabili planului, de a-si controla trupele. Circa doua treimi dintre reprezentantii republicani au votat impotriva planului.


Este, de asemenea, "dovada lipsei de credibilitate a lui Bush", a subliniat reprezentantul democrat Jim Moran. Marti, liderul democratilor din Senat, Harry Reid, a incercat totusi sa calmeze spiritele , aratand ca trebuie sa inceteze invinuirile reciproce. Omologul sau republican, Mitch McConnell, a spus, de asemenea, ca trebuie sa inceteze tentatia de "a arata cu degetul" si a avertizat ca micile magazine sunt deja afectate de inghetarea pietei creditelor. "Aceasta criza financiara va fi administrata de Congres si asta se va intampla in cursul acestei saptamani", a spus McConnell.


Conservatorii republicani care au votat "nu" au explicat ca refuza sa ii dea un cec in alb "regelui Henry (Paulson )", artizanul planului, care, in opinia lor, ar confisca libertatile fundamentale, zdrobite sub cizma unui guvern dotat cu puteri depline. De fapt, multi alesi republicani din circumscriptii conservatoare au respins proiectul sub presiunea alegatorilor carora li se vor adresa in noiembrie.


In tabara democrata, congresmenii au sustinut majoritar planul. Cei care s-au opus cereau ca el sa nu se limiteze la salvarea Wall Street, ci sa vina si in ajutorul salariatilor americani si al proprietarilor de locuinte aflati in dificultate. Si aici, motivatiile electorale au cantarit mult in balanta. Potrivit unui sondaj Washington Post/ABC dat publicitatii marti, 45% dintre alegatori sunt favorabili planului de salvare, in timp ce 47% se opun.


Esecul votului din Camera a creat, de asemenea, o unda de soc in campania prezidentiala. Canadidatul republican John McCain s-a implicat puternic in negocieri, suspendandu-si campania electorala si intalnindu-se la Washington cu intransigentii partidului sau. Rezultatul - a reusit sa irite o multime de republicani si planul tot nu a fost votat.


Profitind de slabiciunea republicanilor, adversarii lor democrati si-au pus intrebari marti despre "credibilitatea" politica a lui John Mcacain si de a se identifica cu cei care, in opinia lor, au dus timp de opt ani o politica economica dezastruoasa la Casa Alba.


Sustinatorii candidatului democrat Barack Obama au salutat prudenta candidatului lor, care a evitat sa se plaseze intr-o pozitie riscanta, constient ca-si indeparteaza o parte din electorat.


Senatul ar putea examina planul inca de miercuri fara a mai astepta sa fie o noua votata o noua versiune a proiectului.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1289 ori