Senatul SUA a blocat reforma agentiei de supraveghere NSA

Miercuri, 19 Noiembrie 2014, ora 09:32
1670 citiri
Senatul SUA a blocat reforma agentiei de supraveghere NSA
Foto: NSA

Senatul Statelor Unite a blocat marti cel mai ambitios proiect de reformare a aparatului de supraveghere al NSA propus dupa dezvaluirile lui Edward Snowden, in pofida sustinerii acestuia de catre presedintele Barack Obama si aparatorii libertatilor individuale.

Sustinatorii reformei au obtinut doar 58 de voturi din 100 intr-un vot de procedura, in timp ce erau necesare 60, pentru a introduce textul pe ordinea de zi a Camerei superioare a Congresului si a initia dezbaterile, scrie Mediafax.

Aproape toti republicanii au votat impotriva, fiind ostili unor modificari prea radicale, in opinia lor, a atributiilor NSA, aflata in centrul unui scandal dupa ce Snowden a transmis documente secrete cotidianului The Guardian, in iunie 2013.

Dezbaterile asupra reformei NSA se vor amana pentru 2015

Esecul de marti urmeaza sa determine amanarea pentru 2015 a oricarei dezbateri asupra reformei NSA, cand o lege care reglementeaza activitatea agentiei urmeaza sa fie prelungita de catre Congres sau sa expire.

Proiectul de reforma, numit USA Freedom Act, privind prelungirea si modificarea dispozitiilor Patriot Act, adoptat de urgenta dupa atentatele din 11 septembrie 2001, are scopul de a restrange capacitatile de supraveghere ale NSA in Statele Unite si de a creste transparenta, pentru a pune capat anumitor practici care i-au socat pe americani.

"Era probabil cea mai buna ocazie de reformare a programului cu privire la metadatele telefonice, mentinand capacitatea Guvernului de a utiliza acest instrument in vederea impiedicarii atentatelor", a deplans Dianne Feinstein, presedinta democrata a Comisiei pentru Informatii, referindu-se la programul care permitea NSA sa colecteze date despre apelurile efectuate pe teritoriul Statelor Unite.

"Blocarea acestui proiect garanteaza ca programele de supraveghere in masa ale NSA vor continua timp de cel putin sase luni si, potential, chiar mai mult", a reactionat Center for Democracy and Technology, una dintre numeroasele asociatii care a depus acest proiectul de reforma.

#reforma NSA, #sua nsa, #senat sua nsa , #stiri Barack Obama