Presedintele argentinian: Obama poate rezolva litigiul Argentinei cu mai multe fonduri de hedging

Sambata, 09 August 2014, ora 10:18
1736 citiri
Presedintele argentinian: Obama poate rezolva litigiul Argentinei cu mai multe fonduri de hedging

Autoritatile din Argentina considera ca Statele Unite si presedintele Barack Obama sunt singurii in masura sa rezolve litigiul privind datoriile tarii cu un grup de fonduri de hedging, care a dus la default-ul partial al statului sud-american.

Argentina a intrat in faliment in 2001, iar de atunci a reusit sa ajunga la o intelegere cu 93% dintre investitorii care detineau obligatiuni ale tarii. Datoria a fost restructurata in doua transe, iar detinatorii de titluri de stat au acceptat sa primeasca 30 de centi pentru fiecare dolar, cu exceptia unui grup de investitori condus de fondurile de hedging detinute de Elliott Management, companie a miliardarului Paul Singer. O decizie castigata de acesti investitori in instanta a dus la reintrarea statului argentinian in incapacitate de plata, potrivit Mediafax.

Potrivit presedintelui argentinian Cristina Kirchner, omologul sau american poate interveni in aceasta problema invocand o clauza de separare a puterilor.

"Acest prerogativ prezidential a fost utilizat de presedintele George W. Bush atunci cand un fond de investitii al miliardarului Paul Singer a cerut confiscarea fondurilor Republicii Congo.

Presedintele Bush a facut acest lucru chiar daca Singer era un puternic sustinator al Partidului Republican, a aratat Kirchner.

Argentina a depus joi o plangere impotriva Statelor Unite la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, sustinand ca i-a fost incalcata suveranitatea, cu toate ca plangerea nu are nicio sansa de succes, avand in vedere ca procesul poate dura mai multi ani, iar SUA nu recunoaste competenta instantei.

"Un judecator a pus in pericol suveranitatea unei tari, blocand plata unei datorii de 539 de milioane de dolari. Retinerea acestor bani nu este legala", a spus presedintele argentinian.

Pe 26 iunie, banca centrala a Argentinei a depus la Bank of New York suma de 539 de milioane de dolari, o transa din datoria tarii catre creditori privati.

Plata a fost blocata de catre judecatorul american Thomas Griesa, care a considerat ca autoritatile de la Buenos Aires trebuie sa respecte o decizie a sa care obliga Argentina sa plateasca 1,3 miliarde de dolari unor fonduri de hedging, inainte de a continua rambursarea datoriei.

"Este o incalcare a suveranitatii si imunitatii tarii, acesta este motivul pentru care am lansat procedura de la Haga", a declarat seful guvernului argentinian Jorge Capitanich.

Judecatorul Griesa a cerut partilor sa continue negocierile.

Una dintre solutiile avute in vedere este ca datoria catre fondurile de hedging sa fie preluata de banci internationale.

#fonduri hedging Argentina, #Argentina litigiu fonduti , #stiri Barack Obama

Curs valutar

1 EUR = 4.9759 RON

-0.0004

1 USD = 4.5521 RON

0.0144
  1. Autostrada dintre Sibiu și Pitești "crește" fantastic. Pe o porțiune de șosea rapidă se va putea circula deja de anul acesta VIDEO
  2. Finanțare de la stat pentru pompele de căldură. Anunț de la ministerul Energiei pentru proprietari
  3. Patronii elvețieni ai celui mai mare combinat chimic din România vor să îl vândă. Un afacerist român, care discută de concedieri colective, ar vrea să îl cumpere
  4. Românii pot cumpăra titluri Tezaur începând de luni. Dobânzile, aceleași ca în septembrie
  5. Dosar penal după ce Ministrul Energiei a reclamat blocarea proiectelor. Cei vizați ar avea ”legături cu Rusia”
  6. Carburanți cum n-a văzut Vestul. România este aproape singura țară din UE în care benzina și motorina s-au scumpit față de anul trecut
  7. Două mari companii străine sunt interesate de cel mai important proiect pentru sistemul energetic românesc. Ministrul Energiei: „Nu renunț nici în ruptul capului”
  8. Munca de acasă, pe cale de dispariție. Domeniile în care se mai lucrează de acasă
  9. Cele mai mari companii din România. Din ce industrii vin firmele cu cifre de afaceri cât 80% din PIB-ul țării
  10. Vestea ce l-ar îngropa pe Putin. Motivul pentru care Rusia nu mai poate susține războiul