Merkel si Sarkozy discuta solutii pentru criza datoriilor si pentru sustinerea bancilor

Duminica, 09 Octombrie 2011, ora 15:20
1603 citiri
Merkel si Sarkozy discuta solutii pentru criza datoriilor si pentru sustinerea bancilor

Cancelarul german, Angela Merkel, si presedintele francez, Nicolas Sarkozy, vor discuta duminica solutii pentru criza din zona euro care pune in pericol economia mondiala, conform 

Cei doi vor vorbi despre Grecia, prevenirea extinderii crizei datoriilor in zona euro si consolidarea bancilor.

Importanta intalnirii a fost sporita de riscul falimentului grupului franco-belgian Dexia, prima victima a crizei, din cauza expunerii mari la datoriile tarilor periferice din zona euro, in special la cele ale Greciei.

"Dexia va fi printre subiectele care vor fi abordate, dar principala tema va fi Grecia si zona euro, bancile fiind doar o consecinta a crizei", a declarat o sursa din Ministerul francez de Finante.

 

Sarkozy va sosi la Berlin duminica dupa-amiaza, se va intalni cu Merkel, iar apoi va urma o cina de lucru. 

"Exista un risc ridicat ca aceasta criza sa escaladeze si sa se extinda", a declarat ministrul german de Finante Wolfgang Schaeuble pentru o publicatie din Germania.

Liderii din Germania si Franta sunt divizati in privinta modalitatii de recapitalizare a bancilor europene.

Potrivit Irlandei, bancile din Europa ar putea avea nevoie de peste 100 de miliarde de euro pentru a rezista crizei datoriilor suverane, in timp ce FMI estimeaza necesarul de fonduri suplimentare la 200 de miliarde de euro.

 

Autoritatile de la Paris vor ca pentru recapitalizare sa fie folosita facilitatea Europeana de Stabilitate Financiara (EFSF), iar Berlinul sustine ca fondul sa fie ultima solutie. 

Un alt subiect in disputa este cum sa aiba loc achizitiile EFSF de obligatiuni suverane pentru prevenirea extinderii crizei, esentiale daca Grecia nu va primi urmatoarea transa de ajutor.

 

Franta nu vrea stabilirea unor recomandari clare in aceasta problema, dar Germania insista pentru stabilirea sumelor folosite de fiecare stat membru si a unei limite de timp pentru achizitiile de obligatiuni, a relatat publicatia Handelsblatt. 

Presiunile internationale asupra Frantei si Germaniei pentru rezolvarea crizei sunt in crestere.

Presedintele SUA, Barack Obama, a cerut joi Europei "sa actioneze rapid", problemele europene fiind cel masi mare obstacol in calea redresarii economiei Statelor Unite.

Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat revistei Wirtschaftswoche ca exista o totala "lipsa de viziune" in Europa, in special in Germania.

Putin, lovit în serie. Două fenomene se răspândesc în țară brusc: Vine mama tuturor relelor în Rusia
Putin, lovit în serie. Două fenomene se răspândesc în țară brusc: Vine mama tuturor relelor în Rusia
Când ești un pensionar rus care trăiește cu un venit limitat, este destul de rău să încerci să te lupți cu prețurile vertiginoase ale produselor de bază precum ouăle, cartofii sau...
#merkel, #sarkozy, #zona euro, #efsf, #barack obama, #criza, #criza economica, #criza mondiala, #criza financiara , #stiri Barack Obama

Curs valutar

1 EUR = 4.9717 RON

-0.0056

1 USD = 4.6980 RON

-0.0053
  1. Moneda euro ar putea trece prin ”furtuna perfectă”! Avertisment din partea analiștilor financiari
  2. Dispar magazinele Profi. Tranzacția anului în comerţul alimentar
  3. „Stare de urgență în economie”, declarată în Transnistria. Reacția liderilor transnistreni după anunțul întreruperii furnizării gazului rusesc
  4. Un profesor universitar estimează ce impact economic poate avea instalarea la Cotroceni a lui Călin Georgescu
  5. Putin, lovit în serie. Două fenomene se răspândesc în țară brusc: Vine mama tuturor relelor în Rusia
  6. Problemele majore pe care trebuie le gestioneze viitorul guvern al României de la 1 ianuarie 2025: „Suntem cu spatele la zid, din punct de vedere economic"
  7. Numărul angajaților bugetari a ajuns la o cifră record. Cheltuielile de personal au crescut spectaculos
  8. Țările care „toarnă” cei mai mulți bani în firmele din România. Investitorii din doar două țări au adus peste 60 de miliarde de lei în capital
  9. Christine Lagarde a pus ochii pe economiile europenilor. Șefa BCE propune un standard european de economisire
  10. Cresc datoriile României din cauza haosului politic. Cum a reacționat piața după parlamentare