McCain si Obama, doua viziuni opuse asupra economiei americane

Miercuri, 17 Septembrie 2008, ora 13:56
1474 citiri
McCain si Obama, doua viziuni opuse asupra economiei americane

Candidatii republican si democrat la Casa Alba au viziuni contrare asupra oricarui subiect de politica economica, iar economia este principala preocupare a americanilor, pe fondul crizei financiare fara precedent care afecteaza tara. Candidatul republican John McCain a afirmat recent ca bazele economiei americane raman "solide", atragandu-si criticile democratilor. In replica, el a precizat marti ca elementele fundamentale ale economiei sunt "muncitorii americani". Dimpotriva, candidatul democrat Barack Obama considera situatia este "grava" si imputa criza financiara celor opt ani de guvernare Bush. El a preconizat ca americanii vor cunoaste inca patru ani la fel, daca senatorul de Arizona este ales presedinte.


Daca nu se inteleg asupra starii de fapt a lucrurilor, cei doi candidati nu se inteleg nici asupra solutiilor. Obama pledeaza pentru o mai ampla interventie a statului, in timp ce McCain a facut din scaderea impozitelor axa politicii sale economice.


John McCain, continuand linia de dreapta a presedintelui George W. Bush, vrea sa diminueze impozitele pe profiturile companiilor de la 35% la 25% si sa permanentizeze reducerile de impozite acordate celor care castiga peste 250.000 pe an.


La randul sau, Obama vrea, dimpotriva, sa anuleze reducerile de impozite acordate celor care castiga mai mult de 250.000 de dolari pe an. El vrea sa creasca impozitul pe venituri din capital de la 15% la 25-28% si sa impoziteze mai mult castigurile bursiere. Obama a vorbit de asemenea despre suprimarea reducerilor de impozite pentru companiile care se delocalizeaza. In schimb, el este pentru reduceri de impozite pentru familiile cu venituri sub 200.000 de dolari pe an, adica 94% dintre familiile americane. Persoanele in varsta care castiga sub 50.000 de dolari pe an ar fi scutite complet de impozit pe venit.


Pentru a resorbi un deficit public ce risca sa depaseasca 490 de miliarde de dolari pe an in 2009, McCain promite reducerea cheltuielilor federale de interes local si propune o inghetare de un an pentru toate cheltuielile federale, cu exceptia celor militare. Barack Obama vrea sa conscare in total peste 200 de miliarde de dolari unui plan de relansarea federala, in special pentru infrastructuri si cercetare.


In cadrul alegerilor primare, Obama a afirmat ca vrea sa renegocieze anumite acorduri internationale, precum cel semnat cu Canada si Mexic (NAFTA), pentru a proteja mai mult salariatii americani si a obtine clauze mai bune pentru mediu. John McCain pledeaza, dimpotriva, pentru o extindere a acordurilor de liber-schimb la toate tarile, cu exceptia celor care sustin terorismul.


Senatorul de Illinois apreciaza ca stabilizarea pietei imobiliare, aflata in centrul crizei creditelor, este o prioritate. El doreste ca proprietarii aflati in dificultate sa poata primi un credit pentru plata impozitelor care sa acopere 10% din dobanzile anuale pentru ipoteci. Obama doreste crearea unui fond de 10 miliarde de dolari, partial finantat din penalitati platite de creditori "iresponsabili", pentru a evita conficarile caselor, si un alt fond de 10 miliarde de dolari pentru a ajuta statele si regiunile afectate de criza imobiliara. In plus, Obama vrea sa creeze un nou program federal de locuinte, pentru a transforma imprumuturile ipotecare cu dobanda ajustabila in imprumuturi cu dobanda fixa pe 30 de ani.


La randul sau, McCain vrea sa lucreze cu o retea de agentii de reglementare si sa le dea prerogative extinse pentru a garanta transparenta pietelor financiare si a sistemului de imprumuturi.


Ambii candidati au acuzat Wall Street pentru actuala criza financiara si vor o mai stricta reglementara a activitatilor financiare.