Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

China si SUA - batalia finala pentru suprematia economica

China si SUA - batalia finala pentru suprematia economica

Sistemul monetar dominat de dolar este un "produs al trecutului", iar yuanul ar putea deveni noua moneda de referinta la nivel international, a declarat presedintele chinez, Hu Jintao, intr-un rar interviu pentru presa occidentala, inainte de vizita in Washington, care a inceput miercuri.

In acelasi timp, presedintele Chinei a pus accentul pe nevoia de cooperare mai stransa dintre tara sa si Statele Unite, mai ales in domenii precum energia regenerabila sau cel aerospatial.

"Nu avem decat de castigat dintr-o relatie sanataosa intre China si SUA si nu avem decat de pierdut dintr-o confruntare", a precizat Hu Jintao, raspunzand intrebarilor adresate de The Wall Street Journal si Washington Post.

Desi a admis ca exista diferente si probleme intre cele doua state, presedintele chinez a lasat sa se inteleaga ca pot exista compromisuri, dar a evitat mentionarea unor probleme controversate din ultimul an, cum ar fi vanzarile de arme din SUA catre Taiwan.

Pe de alta parte, Hu Jintao a respins argumentul adus de oficialii americani pentru aprecierea yuanului, anume ca ar ajuta China sa modereze inflatia.

De altfel, presedintele chinez a criticat eforturile Federal Reserve (banca centrala americana) de a incerca sa stimuleze cresterea economica prin achizitia de bonduri si mentinerea la un nivel scazut al ratei dobanzii de politica monetara, o strategie care, potrivit spuselor sale, conduce la cresterea inflatiei in tarile emergente.

"Politica monetara americana are un impact major asupra lichiditatilor si fluxurilor de capital la nivel mondial, prin urmare lichiditatile in dolari americani ar trebui mentinute la un nivel rezonabil si stabil", a spus Hu Jintao.

Hu a adaugat ca recesiunea mondiala a reflectat absenta reglementarii in domeniul financiar si incapacitatea institutiilor financiare de a reflecta statutul in schimbare al tarilor emergente.

Aceasta parere nu apartine doar presedintelui chinez. Multe alte tari emergente, cum ar fi si Brazilia, s-au plans de faptul ca politica monetara a Federal Reserve duce la deprecierea dolarului, provocand fluxuri masive de capital inspre aceste state, un lucru care duce la inflatie.

Astfel, atat China, cat si alte tari, au cerut Federal Reserve sa ia in calcul aceste consecinte la nivel mondial, in momentul cand ia decizii.

Pe de alta parte, oficialii Fed sustin ca este in interesul tuturor ca Statele Unite sa aiba crestere economica puternica, deoarece tarile emergente si nu numai depind de SUA in privinta comertului si investitiilor.

Acesta ar putea fi unul din cele mai discutate subiecte in cadrul intalnirii din Hu Jintao si presedintele american, Barack Obama, mai ales ca SUA da vina pe devalurea yuanului pentru deprecierea competitivitatii si cresterea inflatiei in multe state emergente.

Citeste continuarea pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1290 ori
Citeste mai multe desprechina sua suprematie economica dolar