Administratia Obama falimenteaza Chrysler repede si sigur

Joi, 30 Aprilie 2009, ora 12:13
1980 citiri
Administratia Obama falimenteaza Chrysler repede si sigur

Discutiile dintre Departamentul Trezoreriei si creditori, in vederea evitarii unui faliment al Chrysler LLC, au esuat miercuri, producatorul auto urmand sa intre in faliment, au anuntat surse apropiate situatiei, scrie Wall Street Journal (WSJ).

Oficialii administratiei Obama, care asteptau de mai mult timp falimentul Chrysler, au anuntat ca toate pregatirile au fost facute pentru ca acest proces sa dureze cat mai putin.

Discutiile cu creditorii Chrysler au esuat, dupa ce echipa administratiei Obama, creata pentru salvarea sectorului auto, a incercat sa determine mai multe fonduri inchise de investitii si alti creditori sa accepte un acord pentru reducerea datoriilor, au declarat surse implicate in discutii, citate de NewsIn.

Trezoreria a urcat miercuri cea mai recenta oferta cu 250 milioane dolari, la 2,25 miliarde dolari in numerar pentru ca bancile si fondurile inchise de investitii sa stearga datoriile de 6,9 miliarde dolari ale Chrysler.

J.P. Morgan Chase & Co., liderul grupului de creditori, care a acordat companiei cel mai mare imprumut, le-a acordat celorlalte 45 de banci si fonduri inchise de investitii 90 de minute pentru a vota. Un numar mare al fondurilor au votat impotriva planului, falimentul fiind unica solutie a companiei, au mai spus sursele.

Daca datele administratiei Obama sunt corecte, procesul ar putea facilita preluarea Chrysler de catre producatorul italian Fiat SpA. Bancilor, care au avut o pozitie transanta, refuzand sa acorde sprijin financiar constructorului auto, ar putea fi invinuite de actionarea in justitie a Chrysler, dar la baza falimentului companiei se afla si alte motive, scrie WSJ

Administratia a dorit sa incheie un acord de alianta intre Chrysler si Fiat in afara justitiei si sa forteze un aranjament intre Chrysler si sindicalistii din uniunea muncitorilor din industria auto (UAW). Fiat ar putea semnala astazi un acord cu Chrysler.

Oficialii administratiei au anuntat ca inca sunt siguri ca Chrysler ar putea acoperi o mare parte a datoriilor si va deveni o companie mai puternica, in urma unei actiuni de restructurare sub supraveghere juridica.

In ciuda micsorarii puternice a companiei in ultimii ani, Chrysler inca are aproximativ 54.000 de angajati in Statele Unite si fabrici de asamblare in statele Michigan, Ohia si Indiana.

Chrysler a primit un imprumut de 4 miliarde dolari din partea guvernului la inceputul lui ianuarie si i-au fost promisi alti 500 milioane dolari. Ar putea primi 6 miliarde dolari drept imprumuturi suplimentare prin incheierea unei aliante cu producatorul italian Fiat, inainte de 30 aprilie.

Criza financiara globala a decimat marii constructori americani, iar presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a spus la sfarsitul lunii martie ca intrarea rapida a General Motors si Chrysler in faliment este cea mai buna solutie pentru restructurarea acestora.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#chrysler, #faliment, #fiat, #obama, #trezorerie , #stiri Barack Obama