Acord in Senatul SUA privind un plan pentru relansarea economiei

Sambata, 07 Februarie 2009, ora 14:58
1453 citiri
Acord in Senatul SUA privind un plan pentru relansarea economiei

Senatorii americani au ajuns vineri la un acord privind un plan de relansare a economiei in valoare de circa 780 de miliarde de dolari, a anuntat senatorul democrat de Nebraska Ben Nelson.

"Am ajuns la un acord intre democrati si republicani asupra unui plan" pentru crearea de locuri de munca si cresterea economica, a spus Nelson, unul dintre principalii negociatori ai Partidului Democrat.

"Planul se cifreaza, in total, la 780 de miliarde de dolari", a adaugat el.

Nelson a precizat ca a colaborat cu colega sa republicana Susan Collins, senator de Maine, in vederea realizarii unui compromis acceptabil pentru republicanii moderati. inaintea negocierilor, soldate cu reduceri masive, planul era estimat la circa 920 de miliarde de dolari.

Nemultumit de ritmul lent al negocierilor, presedintele american, Barack Obama, a adoptat vineri un ton mai putin conciliant decat cel folosit pana acum pentru a-i convinge pe unii dintre senatorii republicani. "Este de neiertat si iresponsabil sa fim blocati si intarziati in timp ce milioane de americani sunt concediati", a spus el.

Vineri dupa-amiaza, el a adaugat presiuni suplimentare asupra congresmenilor, trimitandu-l la Capitoliu pe secretarul sau general, Rahm Emanuel, care nu a facut nici un comentariu public pe aceasta tema.

Obama considera ca acest plan este esential pentru iesirea economiei americane din recesiune si stoparea concedierilor.

In cazul in care planul va fi adoptat de Senat, urmeaza sa fie conciliat cu cel deja adoptat de Camera Reprezentantilor si sa fie supus unui nou vot in cele doua Camere.

#adaugat, #adoptat, #dintre, #dolari, #fie, #miliarde, #nelson, #obama, #pentru, #unui , #stiri Barack Obama