Barack Obama indeamna Congresul sa puna capat taierilor bugetare" idioate"

Duminica, 28 Aprilie 2013, ora 17:15
1423 citiri
Barack Obama indeamna Congresul sa puna capat taierilor bugetare" idioate"

Barack Obama a indemnat membrii Congresului sa puna capat taierilor bugetare "imprudente" si "idioate" si sa adopte un plan mai "judicios" de reducere a cheltuielilor, pentru a continua sa alimenteze cresterea economica.

Alocutionea saptamanala a lui Barack Obama a avut loc dupa ce Congresul a restabilit creditele bugetare destinate serviciilor de control aerian din Statele Unite, care erau supuse de duminica trecuta unor reduceri vizand personalul, provocand intarzierea a mii de zboruri, conform AFP.

"Saptamana aceasta, taierile automate la buget au afectat si calatorii, blocati timp de mai multe ore pe aeroporturi sau la bordul unor avioane, frustrati pe buna dreptate de acest lucru. Poate ca din cauza ca se intorc acasa in fiecare weekend cu avionul, membrii Congresului care au insistat ca aceste reduceri bugetare fie introduse si-au dat seama in sfarsit ca ii vor afecta si pe ei in egala masura", a declarat Obama.

Presedintele i-a criticat din nou pe congresmenii republicani. "Ei ar trebui sa-si examineze propriul lor buget. Daca reducerile pe care le propun vor intra an vigoare, autoritate americana a aviatiei (FAA) va fi supusa unor taieri de trei ori mai importante", a avertizat el.

Potrivit presedintelui, Congresul a adoptat vineri "o solutie provizorie, (care pune) un plasture. Insa taierile bugetare vor afecta alte sectoare, care asigura servicii vitale pentru americani. Nu vom putea sa aplicam un pansament pe fiecare taiere. Acesta nu este un mod responsabil de a guverna".

Barack Obama i-a indemnat pe congresmeni sa adopte proiectul sau de buget, care "inlocuieste in anii viitori aceste taieri idioate prin reduceri mai judicioase" si care "investeste in educatie, cercetare si sectoare care vor crea noi locuri de munca inca din prezent".

Obama, care a propus la 10 aprilie un buget pentru 2014 vizand o reducere a deficitelor, abordand totodata prestarile sociale si anumite nise fiscale, doreste sa anuleze complet taieri autopmate care afecteaza intregul sector public.

Insa un compromis asupra bugetului intre republicani, care controleaza Camera Reprezentantilor, si democrati, care controleaza Senatul, este necesar, iar cele doua tabere au fost pana in prezent incapabile sa se puna de acord, primii refuzand o crestere a impozitelor solicitata de Barack Obama si democrati.

#taieri bugetare Obama, #buget SUA Obama, #crestere economica sua, #reducere cheltuieli Congres SUA , #Presedintele SUA