Interesul investitorilor pentru banci din Europa Centrala si de Est ar putea creste

Luni, 24 Ianuarie 2011, ora 15:09
1040 citiri
Interesul investitorilor pentru banci din Europa Centrala si de Est ar putea creste

Interesul investitorilor pentru bancile din Europa Centrala si de Est ar putea creste, in conditiile in care companiile financiare vestice se lupta sa-si majoreze veniturile in contextul unei cresteri economice slabe, potrivit unui studiu al Bank of America Merrill Lynch (BoA), preluat de Bloomberg, anunta Mediafax.

"Perspectivele dezamagitoare referitoare la cresterea din Europa de Vest vor duce la un interes mai mare al investitorilor pentru Europa Centrala si de Est, iar Polonia si Cehia vor profita cel mai mult. Suntem increzatori ca valoarea bancilor est-europene va creste, in conditiile in care increderea se consolideaza datorita fortei capatate de avansul creditarii si veniturilor", mentioneaza raportul.

Banci precum PKO Bank Polski si Komercni Banka au modele bancare simple, nu au probleme legate de capital si au perspective de crestere pe termen lung atragatoare, mentioneaza BoA.

Economiile din Europa Centrala si de Est au inregistrat in 2010 performante mai bune decat cele ale statelor europene dezvoltate, dupa declinuri accentuate in Vest, iar trendul se va mentine si anul acesta, potrivit estimarilor Fondului Monetar International (FMI).

Ingrijorarile ca bancile din regiune s-ar putea prabusi sub povara creditelor neperformante au inceput sa scada dupa ce FMI a intervenit in sprijinul Ungariei, Ucrainei, Romaniei, Letoniei si Serbiei, noteaza Bloomberg.

Analistii apreciaza ca nivelul creditelor neperformante este aproape de maxim in regiune.

#banci, #interes, #investitori , #stiri Bank of America