În societatea românească există multiple percepții privind efectuarea plăților: unii susțin tranziția la plata exclusiv cu cardul. Unii vor să plătească doar cash. Alții cred că doar comerciantul trebuie să hotărască mijlocul de plată. De asemenea, alții susțin ideea potrivit căreia legea trebuie să-i oblige pe comercianți de a pune la dispoziție ambele mijloace cumpărătorilor, iar în cazul refuzurilor de procesare a plăților, să fie sancționați.
Scăderea pragului legal maxim privind efectuarea plăților cu bani cash, în relațiile comerciale și măsurile mai restrictive ale băncilor privind operațiunile cu numerar au ridicat suspiciuni în rândul cetățenilor din România. De asemenea, români stabiliți în afara țării, în state din vest, ce se confruntă cu rigorile societăților respective, au întărit îngrijorarea societății, prin exprimarea propriilor întâmplări.
Marius Petre, un român în vârstă de 29 de ani, stabilit în Olanda de șase ani, a povestit pe YouTube cum se raportează autoritățile din „Țara Lalelelor” la tranzacțiile cu numerar.
„Astfel de forme de control nu găsești peste tot în lume. Este un trend în creștere, într-o țară precum Olanda, dar și partea nordică a continentului european. În alte țări, lucrurile stau complet diferit. De exemplu, în Germania, dacă nu ai bani cash, de multe ori nu poți plăti parcarea, la un restaurant unde vrei să mănânci. Astfel de forme de control nu poți găsi în fiecare țară (...)
Oamenii au înțeles, ușor, ușor, că atunci când oamenii primeau salariile în plic, ei nu erau controlați, dar au fost mai naivi, iar autoritățile au spus că facem carduri bancare pentru a fi mai ușor să faci o plată, au înțeles ca fiind ceva în folosul lor, neluând în calcul controlul, în perioada respectivă. Acum, mulți s-au trezit și vor cash. Trendul ăsta, în Germania, e unul în creștere. Oamenii nu mai vor banii prin transfer bancar. În Olanda, la fel. Oamenii vor să scape de aceste transferuri și să rămână cu doar ceea ce trebuie să le arate autorităților”, a precizat vloggerul.
De asemenea, potrivit românului, digitalizarea și procesele stabilite de autorități au un rol precis.
„Autoritățile de aici vor să vadă tot ceea ce faci, din punctul de vedere al transferurilor. Trebuie să plătești taxe, impozite, taxe la bunurile pe care le ai, cumpărate din bani deja impozitați. O altă formă de control”, a mai dezvăluit Marius Petre.
În România, unii comercianți cer fie plata cu cardul, fie plata cash
În România, încă există „spațiu de manevră”. Aproape oriunde se poate achita și cash, și cu cardul. Însă, au început să apară comercianți care totuși, refuză fie plata cu cardul, fără a oferi explicații, ori care spun că device-ul e defect. Alții nu vor să primească bani în numerar, pentru că așa au stabilit șefii companiei, iar cui nu-i convine, poate să plece.
În opinia antreprenorului Octavian Bădescu, regulile trebuie stabilite de fiecare comerciant. Astfel, dacă potențialul client nu este de acord cu oferta și/sau cu mijlocul de plată, poate să nu mai încheie respectiva tranzacție.
„În opinia mea, la nivel principal, situația stă în felul următor: cine e proprietarul unui bun sau serviciu? Comerciantul. Deci acesta este normal să aibă dreptul de a-și ceda resursa care îi aparține oricui dorește, contra a ce dorește, în ce termeni dorește. El alege să primească bani cash. Altul alege să primească doar pe card. Cumpărătorii au dreptul să accepte condițiile proprietarului sau să le refuze și au libertatea de a nu achita prețul cu banii pe care îi au în proprietate.
Într-o țară liberă, nimeni nu ar trebui să aibă dreptul de a decide, în locul celor doi, termenii unui schimb de resurse care le aparțin. Cetățeni sunt toți. Este o non-problemă, deci ‘soluțiile’ sunt individuale. Nu îți convine, nu cumpăra! Nu ai cumpărători în termenii tăi, te adaptezi sau nu vinzi. Deci există deja ‘soluții’”, a declarat Octavian Bădescu, pentru Ziare.com.
Plata cu bani cash vs. plata cu cardul. Ce spune legea
În cazul românilor cărora li se respinge plata cu bani în numerar, există prevederi legale, avertizează avocatul Ilie Dorin.
„Atunci e în fapt un refuz al vânzării, al servirii, și atunci se încalcă alte norme privind protecția consumatorului. Art. 28 din Legea 296/2004 spune clar că se interzice refuzul vânzării unui produs sau prestării unui serviciu către un consumator fără un motiv justificat conform prevederilor legale în vigoare. Iar Legea nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, dispune la articolul 2 că fapta de refuz nejustificat al vânzării sau prestării unui serviciu se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, amenda putând fi aplicată în acest caz de organele Direcției generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar și de personalul Poliției Române, Jandarmeriei Române și Poliției de Frontieră Române”, a transmis juristul, pentru Ziare.com.
Potrivit avocatului, operatorii comerciali nu pot refuza plata cu cardul, potrivit legii în vigoare. Astfel, clienții care se simt neîndreptățiți, se pot adresa ANPC-ului.
„Conform legii, operatorii economici sunt obligați să ofere posibilitatea consumatorului de a plăti cu cardul sau prin alte mijloace electronice, fără a folosi numerar. Așadar, orice magazin are obligația de a deține POS fizic sau electronic - mai nou, sistemul POS este o aplicație ce poate fi folosită pe orice smartphone - sau orice altă aplicație pentru plăți electronice. Sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații poate fi o amendă contravențională cuprinsă între 20.000 și 50.000 lei. Nu există regulamente interne care să aibă putere de lege. Orice regulament care este peste ce spune legea, e nelegal și nu produce efecte juridice. Obligația legală nu poate fi eludată de un regulament intern. Pentru consumator este destul de frustrant să nu aibă cash și niciun bancomat în zona magazinului, practic ești în imposibilitate de a-ți face cumpărăturile necesare.
Atât timp cât legea e clară și lezează drepturile lor, consumatorii ar trebui să se adreseze ANPC-ului cu o reclamație în sensul celor întâmplate, iar ANPC, prin structura teritorială, va face verificări și va sesiza Ministerul Finanțelor Publice, autoritate care are dreptul de a aplica amenda contravențională în acest caz. De regulă, verificările ANPC și ale Ministerului de Finanțe sunt mai substanțiale și se extind de la problema sesizată și la alte chestiuni, deseori fiind găsite mai multe nereguli, aplicându-se mai multe sancțiuni. Nu văd de ce un operator economic ar risca să nu aibă mijloace electronice de plată, având în vedere că amenzile sunt foarte mari”, a mai punctat Dorin.
...citeste mai departe despre "Ce faci dacă la magazin îți este refuzată fie plata cu bani cash, fie plata cu cardul. Ce stabilește legea" pe Ziare.com