Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cresterea pietei bancare romanesti va fi sever limitata de lipsa de bani

Cresterea pietei bancare romanesti va fi sever limitata de lipsa de bani

Cresterea viitoare a sectorului bancar romanesc ar putea fi sever limitata de lipsa lichiditatilor, desi piata bancara are un potential mare, deoarece ritmul creditarii este superior plasamentelor de bani in depozitele bancilor, arata o analiza a EFG Eurobank, publicata marti.

"Este de asteptat o crestere a creditarii ca efect al recentei reduceri a ratei dobanzii cheie a bancii centrale cu 75 puncte de baza", estimeaza analistii de la EFG Eurobank in raportul trimestrial "New Europe". "Cresterea sectorului bancar a continuat in a doua jumatate a anului 2006, iar ativele bancilor au urcat cu 34,7% la finalul anului, comparativ cu 2005, noteaza analistii. Creditarea sectorului privat a crescut cu 53,7% in acelasi interval. Ca rezultat, "activele sectorului bancar si totalul creditarii reprezinta 47,8% si respectiv, 26,4% din produsul intern brut (PIB)".

Raportul EFG Eurobank, care este actionarul majoritar al Bancpost, avertizeaza ca lipsa lichiditatilor ar putea frana avantul creditarii, deoarece in ultima vreme ritmul de crestere al creditarii a fost superior celui al banilor economisiti in depozite bancare. "Cresterea creditelor a depasit cresterea depozitelor de mai multe trimestre consecutive si, ca efect, rata imprumuturilor in raport cu depozitele a crescut cu 19% intr-un an, de la 81% in decembrie 2005 la 97% in decembrie 2006", spun analistii bancii. Ei avertizeaza ca in aceste conditii rezista doar bancile care au un acces usor la piata interbancara, cele care au programe de obligatiuni pe termen mediu si cele care pot folosi instrumente financiare moderne de tipul securitizarii creditelor de afaceri sau a celor ipotecare.

"Data fiind dimensiunea redusa a pietei interbancare romanesti, care este in mod curent capabila sa finanteze doar 6,5% din activitatea de creditare a bancilor si ratingul jos al bancilor romanesti aceste finantari nu vor fi usor accesibile bancilor romanesti" spun analistii de la EFG Eurobank. Deci bancile fie vor apela la grupurile financiare mama din strainatate pentru lichiditati, fie vor trebui sa-si limiteze expansiunea pentru a acomoda rata de crestere a depozitelor proprii, avertizeaza analistii de la EFG Eurobank.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 744 ori