Bancpost se pregateste pentru fondurile de pensii private

Miercuri, 07 Februarie 2007, ora 04:04
1324 citiri

Actionarii Bancpost, membra a grupului financiar elen EFG, au aprobat, pe 12 ianuarie, ca banca romaneasca sa devina depozitar al fondurilor de pensii facultative si sa distribuie unitati de fond ale fondurilor de pensii, potrivit unei raportari a institutiei, publicata in Monitorul Oficial de marti.

Institutiei financiare romanesti ii mai trebuie aprobarea bancii centrale pentru modificarea obiectului de activitate in acest sens. Actionarii Bancpost au mai aprobat emiterea de obligatiuni in lei, pana la echivalentul a 500 milioane euro, in transe cu scadenta de pana la zece ani.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) au vandut grecilor de la EFG Eurobank Ergasias participatiile lor. Astfel, EFG detine, in momentul de fata, 77,5% din capitalul social de 448,2 milioane lei. BERD si IFC au vandut, anul trecut, institutiei elene un pachet de peste 14,5% din capitalul bancii romanesti. SIF Banat Crisana, SIF Moldova, SIF Transilvania si SIF Oltenia detin fiecare cate 5,1% din capitalul social al Bancpost.

Bancilor care vor functiona ca depozitari de active de fonduri de pensii private le va fi interzis sa acorde credite administratorilor acelor fonduri de pensii private ai caror depozitari sunt, se stipuleaza intr-un proiect de norma al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).Actionarii, angajatii sau membrii organelor de conducere ale bancii depozitare nu pot fi actionari, angajati sau membri ai consiliului de administratie ai administratorului fondului de pensii facultative ale carui active le pastreaza, se mai spune in proiectul de norma privind activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii facultative, publicat pe site-ul CSSPP.

"Este interzis depozitarului sa transfere, sa gajeze, sa garanteze in orice mod sau sa dispuna, in orice alt fel, de instrumentele financiare sau de sumele de bani incredintate spre pastrare in numele fondului, cu exceptia cazului in care exista instructiuni corespunzatoare si numai in beneficiul participantilor", se mai precizeaza in proiectul de norma elaborat de CSSPP.

In vederea obtinerii avizului CSSPP, ca depozitar de active de fonduri de pensii facultative, institutia de credit trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: obiectul de activitate autorizat de Banca Nationala a Romaniei sa cuprinda activitati de depozitare a activelor financiare ale fondurilor de investitii; sa nu se afle in procedura de supraveghere speciala sau administrare speciala; sa dispuna de capacitati profesionale, echipamente si capacitati tehnice necesare pentru desfasurarea corespunzatoare a activitatii de depozitare; sa asigure pastrarea in conditii de siguranta a tuturor activelor fondurilor de pensii facultative si un control permanent, din punct de vedere al respectarii legalitatii, asupra operatiunilor societatilor de administrare care actioneaza in numele fondurilor de pensii administrate; sa dispuna de proceduri de securitate, control si asigurare a activelor fondurilor de pensii facultative, se mai mentioneaza in proiectul de norma.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)