Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

UniCredit: Inrautatirea perspectivei ratingului Romaniei de catre S&P ar putea afecta cursul de schimb

UniCredit: Inrautatirea perspectivei ratingului Romaniei de catre S&P ar putea afecta cursul de schimb


Decizia Standard & Poor's de a inrautati perspectiva ratingului Romaniei de la stabila la negativa, din cauza cresterii deficitului fiscal si a celui de cont curent, ar putea pune presiune suplimentara pe cursul de schimb si pe randamentele obligatiunilor guvernamentale, deoarece in urmatoarele zile s-ar putea observa posibile vanzari de active, a apreciat miercuri divizia de cercetare a UniCredit.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a publicat, marti seara, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, care prevede pentru anul viitor un deficit bugetar de 3,6% si de 3,34% pentru 2021.

Conform analistilor UniCredit, nu sunt anuntate in proiect masuri majore de consolidare fiscala, in pofida asteptarilor pietelor (doar majorarea accizei la tigarete si interzicerea cumulului pensiei cu salariul in sectorul public, fara un impact semnificativ asupra veniturilor bugetare).

Mai mult, MFP a revizuit de doua ori in cateva zile tintele de deficit pentru 2019 si 2020, ceea ce a provocat incertitudine pe piete, sustin analistii UniCredit.

Tinand cont de calendarul finantarii datoriilor, MFP trebuie sa imprumute pana la finalul anului inca 3,1 miliarde de lei, prin urmare este de asteptat o crestere a randamentelor, a apreciat divizia de cercetare a UniCredit.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1927 ori