Romanii cu credite in franci elvetieni ar putea scapa de cosmarul costurilor uriase

Vineri, 24 Mai 2013, ora 16:40
3813 citiri
Romanii cu credite in franci elvetieni ar putea scapa de cosmarul costurilor uriase

Francul elvetian a atins in ultimele zile minimul ultimilor doi ani fata de leu si va continua sa se deprecieze. Investitorii isi pierd interesul pentru siguranta pe care o confera moneda Elvetiei, in contextul in care riscurile asociate zonei euro s-au diminuat, iar economia americana ofera semnale incurajatoare.

De asemenea, asteptarile privind continuarea programului de stimulare al Bancii Nationale a Elvetiei au afectat cererea pentru franc, investitorii cautand acum valute care vor profita de deprecierea francului.

"Dolarul ramane cea mai buna optiune in momentul de fata, daca ne raportam la francul elvetian", a spus pentru Reuters analistul Sebastien Galy, de la Societe Generale New York.

Vineri, cursul oficial BNR era de 3,4865 lei/CHF, in scadere cu circa 2 bani fata de ziua precedenta. Miercuri insa, francul a atins minimul ultimilor doi ani, cu un curs de 3,4693 lei/CHF. Un curs mai bun pentru leu mai fusese atins in 5 iulie 2011, cand francul a fost cotat 3,4229 lei.

Francul elvetian a dat batai de cap clientilor bancari

"Criza sistemica a zonei euro a ramas in spate, iar acum Europa incepe sa-si intre in ritm. Vom asista la o tendinta de abandonare a activelor foarte sigure si va scadea cererea si pentru francul elvetian", a adaugat analistul Societe Generale.

Veste buna pentru cei aproape 60.000 de romani care au contractat credite in franci elvetieni (echivalentul a circa 12 miliarde de lei). Ei s-au confruntat, in ultimii ani, cu o crestere a cursului de schimb leu/franc de pana la 60%, in conditiile in care urcase in 2011 pana la 4 lei/franc elvetian.

Elvetia se confrunta in aceasta perioada cu o acutizare a fenomenului de deflatie, rezultatele lunii aprilie aratand ca preturile au scazut cu 0,6% fata de aceeasi perioada din 2012. Situatia va permite Bancii Centrale sa mentina politica monetara, care depreciaza francul. In plus, reprezentantii institutiei au reconfirmat mentinerea pragului maxim de 1,2 euro/franc. Masura a fost luata cu scopul de a tempera cererea pentru franc in perioada crizei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#evolutie curs franc elvetian, #curs leu franc elvetian, #credite franci elvetieni , #Curs valutar