Leul, lovit in plin de incertitudinea de pe scena politica

Luni, 09 Iulie 2012, ora 08:16
1611 citiri
Leul, lovit in plin de incertitudinea de pe scena politica

Cea mai fierbinte saptamana din 2012 tocmai s-a incheiat. Presedintele Traian Basescu a fost suspendat, drepte urmare, se fac alegeri prezidentiale anticipate, pe 29 iulie. Cursul a luat-o razna, leul ajungand la un minim istoric fata de euro, iar lichiditatea pe BVB a scazut cu 75%.

Scandalul politic mocneste de cand presedintele Traian Basescu l-a numit premier pe Victor Ponta. De peste doua luni, in ringul politic au loc meciuri non-stop, niciuna dintre tabere nereusind sa puncteze decisiv. A sosit si prima saptamana din luna iulie, cea care a pus capacul principalului barometru dupa care se masoara meciul politic: cursul de schimb valutar.

Bancherii faceau calcule de joi la 4,5 lei pentru un euro

Aun fost cinci zile de foc pentru curs, cu trei recorduri negative pentru moneda nationala in lupta cu euro. Saptamana s-a incheiat apoteotic, cu suspendarea presedintelui si cu leul in corzi. Deja, de joi dupa-amiaza, cand euro inca nu ajunsese la pragul psihlogic de 4,5 lei, bancherii isi faceau calcule la 4,5 lei pentru sedinta de vineri.

Melania Hancila, economist-sef la Volksbank Romania, a declarat pentru Business24, de vineri de la pranz, ca nu crede ca presedintele Basescu va rezista suspendarii. Nu este chiar cea mai mare problema susependarea presedintelui, ci maniera in care a fost facuta, pentru ca aceasta a deranjat Comisia Europeana si opinia publica internationala, sustine Hancila.

Conteaza foarte mult cum suntem preceputi in presa internationala, pentru ca in functie de ecourile din presa vin recomandarile investitorilor, ale bancilor de investitii sau ale autoritatilor, considera ea.

Melania Hancila nu vrea sa parieze pe un anumit scenariu al evolutiei cursului de schimb valutar, insa, se incumeta sa mearga pe varianta deprecierii leului, cel putin pana cand furtuna de pe scena politica se va mai calma un pic. "Este greu de anticipat pana unde se va ajunge, si sincer, nici noi nu avem o idee clara, cel putin nu in prezent, despre cum si pana unde anume se va ajunge, fiindca nu este vorba doar de suspendarea presedintelui, ci faptul ca s-au incalcat anumite principii democratice", a declarat economistul-sef de la Volksbank.

Singura necunoscuta in aceasta ecuatie este reprezentata de planurile politicienilor vizavi de aceasta criza, pentru ca nimeni nu stie pana unde se va merge. Hancila sustine ca leul nu va recupera prea curand terenul pierdut in competitia cu moneda unica europeana, iar dupa ce se va trece de referendumul din iulie s-ar putea ca piata financiar-bancara sa se mai calmeze. "Nimeni nu stie sa dea un rapsuns concret, pentru ca aici nu este vorba de niste fundamente economice. Exista riscul ca, pana la referendul, cursul valutar sa ramana sub presiune, insa nu stim exact cum anume vor actiona politicienii nostri", a subliniat Melania Hancila.

Disputele si incertitudinea politica pun presiune pe leu

Analistul economic Aurelian Dochia a declarat pentru Business24 ca, pe termen scurt, suspendarea presedintelui exercita presiuni asupra leului, deci, moneda nationala isi va continua devalorizarea. Pe termenen lung, totul va depinde de mersul economiei, de masurile luate de guvern, de rezultatele alegerilor generale din toamna, toate acestea avand capacitatea de a influenta evolutia cursului de schimb. "Disputele si incertitudinea politica pun presiune pe cursul de schimb valutar, pietele financiare devin ingrijorate fata de ceea ce se poate intampla, iar asta se manifesta prin vinderea masiva a leilor si cumpararea de valuta", sustine Dochia.

Este putin probabil sa se ajunga la 4,7 lei pentru un euro, fiindca, pe de-o parte BNR intervine in piata daca simte ca are loc depreciere rapida, depreciere care oricum creeaza un fel de panica, iar pe de alta parte, agentii economici nu se pot adapta la aceste valori. "Nimeni nu si-a facut calcule la 4,6-4,7 lei pentru un euro, si atunci, exportatorii, importatorii, dar si investitotii care si-au facut planuri pe un curs de 4,4-4,5 lei pentru un euro, ar fi puternic afectati, fiindca planurile lor ar fi date peste cap", a declarat Aurelian Dochia. Specialistul risca si un pronostic al evolutiei euro in raport cu leul, pentru aceasta saptamana: 4,5-4,6 lei cel mult.

Lichiditatea BVB a scazut cu 75% in ultima saptamana

Valoarea tranzactiilor cu actiuni la Bursa de Valori Bucuresti /BVB/ s-a cifrat in ultima saptamana la 88,45 milioane de lei, cu 75% mai mica decat in saptamana precedenta, potrivit analizei facute de casa de brokeraj Intercapital Invest.

Cele mai importante transferuri s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea /FP/ - 63,71 milioane lei, Erste Bank - 7,63 milioane lei, Petrom - 6,71 milioane lei, SIF2 Moldova - 6,63 milioane lei si SIF3 Transilvania - 4,66 milioane lei.

Tranzactiile cu produse structurate au insumat 11,15 milioane lei, cu obligatiuni - 1,34 milioane lei, iar cu unitati de fond - 0,04 milioane lei. Potrivit analizei Intercapital Invest, in piata deal a tranzactiilor speciale, schimburile au insumat 5,91 milioane lei. In saptamana analizata 36 de titluri au avut evolutii pozitive, 16 au stagnat, iar 22 au avut evolutii negative.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#instabilitate politica, #suspendare presedinte Traian Basescu, #premierul Victor Ponta , #Curs valutar