Cursul se intoarce spre 4,57 lei/euro la finalul zilei pe piata interbancara

Luni, 30 Iulie 2012, ora 17:29
1007 citiri
Cursul se intoarce spre 4,57 lei/euro la finalul zilei pe piata interbancara

Leul a pierdut o parte din aprecierea consemnata in prima parte a sesiunii interbancare, iar cotatiile au urcat spre 4,57 lei/euro la finalul zilei, intr-o piata dominata de vanzarile de valuta realizate de jucatori straini.

In jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,5650 - 4,5670 lei, in scadere cu patru bani fata de nivelul de la finalul sesiunii precedente, cand euro era cotat la 4,6050 - 4,6070 lei.

La deschidere, cursul se situa la 4,6030 - 4,6050 lei/euro, iar in prima parte a sesiunii de luni cursul a atins un minim de 4,5550 lei/euro.

Potrivit dealerilor, jucatorii straini au ales sa-si inchida din pozitii, iar volume au fost ridicate. A fost un jucator care a vrut sa-l duca tot mai jos, iar unii dealeri nu au exlus interventia BNR.

Reprezentantul unei banci mari de pe piata a precizat ca jucatorii straini au inceput sa-si inchida din pozitii in urma unui ordin comercial semnificativ, care apoi s-a propagat in piata.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat referinte in scadere semnificativa pentru euro si dolar, de 4,5558 lei/euro, respectiv 3,7086 lei/dolar, minimele ultimelor doua saptamani.

Cursul pentru euro a coborat luni cu 5,8 bani, de la 4,6118 lei/euro vineri, iar referinta pentru dolar a scazut cu 4,89 bani, de la 3,7575 lei/dolar.

Leul s-a apreciat si in fata francului, referinta coborand cu 4,71 bani, de la 3,8401 lei/franc la 3,7930 lei/franc.

Leul s-a depreciat abrupt de la inceputul lunii iulie, cu 4,2% la nivelul referintei de marti, cand a fost atins recordul istoric. Perceptia jucatorilor a fost afectata de turbulentele politice.

Dobanzile practicate luni dimineata de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi se situau la 4,79 - 5,28% pe an, usor sub nivelurile de la finalul saptamanii trecute, de 4,82 - 5,29% pe an.

Totodata, randamentele cu scadenta la o saptamana au coborat de la 4,85 - 5,34% la 4,84 - 5,32% pe an.

#curs valutar crestere, #curs valutar inchidere, #curs leu euro crestere , #Curs valutar