Cursul se indreapta spre maximul istoric de 4,65 lei/euro

Vineri, 03 August 2012, ora 11:16
1215 citiri
Cursul se indreapta spre maximul istoric de 4,65 lei/euro

Leul a inceput sa se deprecieze inca de la deschiderea sesiunii, iar cotatiile au depasit 4,64 lei/euro, dupa ce Curtea Constitutionala a anuntat joi ca amana pana in 12 septembrie adoptarea deciziei privind referendumul, cotatiile indreptandu-se astfel spre maximul istoric, de 4,65 lei/euro.

Curtea Constitutionala a amanat decizia privind validarea referendumului

In debut, euro era cotat in jur de 4,62 lei/euro, sub cotatiile de joi seara, cand schimburile se perfectau in jurul nivelului de 4,63 lei/euro.

Cursul a depasit joi 4,63 lei/euro, dupa anuntul Curtii Constitutionale

In prima ora de transfer, cursul a urcat treptat pana la 4,6400 - 4,6430 lei/euro, iar dealerii spun ca banca centrala este prezenta in piata pentru a tempera deprecierea.

"Volume transferate au inceput sa creasca, iar presiunea pe leu va continua", a spus dealerul unei banci.

Referinta publicata joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a urcat la 4,6097 lei/euro, revenind peste pragul de 4,6 unitati, dupa doar trei zile in care a stat sub acest nivel.

In sesiunea precedenta cursul s-a plasat la 4,5885 lei/euro.

Pentru dolar, rata de referinta a urcat cu 2,43 bani, la 3,7528 lei/dolar, iar cursul pentru franc a crecut cu 1,45 bani, la 3,8355 lei/franc.

Nivelul maxim istoric pentru euro a fost atins pe piata interbancara saptamana trecuta, marti, la 4,65 lei/euro, iar la nivelul referintei recordul a fost de 4,6397 lei/euro.

#curs valutar vineri, #curs leu vineri, #curs valutar maxim istoric, #evolutie curs valutar vineri, #depreciere leu vineri , #Curs valutar