Curs valutar 5 ianuarie: Leul, la cel mai slab nivel din martie 2014

Luni, 05 Ianuarie 2015, ora 13:13
1917 citiri
Curs valutar 5 ianuarie: Leul, la cel mai slab nivel din martie 2014

Leul a atins, luni, cel mai slab nivel din luna martie a anului trecut.

Banca Nationala a Romaniei a afisat un curs oficial de 4,4973 lei/euro.

Moneda nationala a ajuns astfel la cea mai mica cotatie din 19 martie 2014, cand a fost de 4,4997 lei/unitate.

"Leul a inchis anul 2014 la 4,4860/EUR, o intarire de 0,1% la nivelul sedintei, dar o depreciere de 0,5% pe intreg anul. Este o performanta relativ buna (zlotul si forintul au pierdut aproximativ 4%, respectiv 8% in 2014), dar leul a parut sa beneficieze si de sprijinul BNR (mai ales la inceputul anului, dar posibil si spre sfarsit, insa asteptam astazi datele privind rezervele valutare pentru decembrie).

Piata locala s-a aflat in vacanta si vineri, iar leul a s-a depreciat peste 4,51/EUR, insa a revenit la 4,4970/EUR la redeschiderea pietelor romanesti astazi. Cum nu am vazut vreun impact imediat vizibil asupra leului pe fondul miscarilor agresive a perechii EUR/USD, tindem sa credem ca orice depreciere peste 4,50/EUR ar trebui sa fie limitata", au precizat specialistii ING Bank intr-o nota remisa Ziare.com.

Mai mult, leul a facut, luni, un urias pas in spate, de 2,37%, in comparatie cu dolarul, moneda americana fiind cotata la 3,7742 lei/unitate.

Pe de alta parte, francul elvetian a avansat de la 3,7273 lei/unitate la 3,7428 lei/unitate, in timp ce aurul s-a scumpit de la 142,1646 lei/gram la 144,4340 lei/gram.

INSTRUMENTE UTILE

Curs BNR complet

Convertor valutar

Comparator evolutii valute

Curs valutar banci

#curs euro leu, #minim leu , #Curs valutar