Curs valutar 28 august. BCR si BRD vand cel mai scump valuta

Miercuri, 28 August 2013, ora 10:04
2436 citiri
Curs valutar 28 august. BCR si BRD vand cel mai scump valuta

Prin simpla comparatie a cursurilor afisate de institutiile de credit si de casele de schimb valutar, persoanele interesate sa cumpere sau sa vanda valuta pot face economii importante.

Miercuri, BCR si BRD sunt institutiile de credit care vand la cel mai nefavorabil pret moneda europeana si dolarul american.

Diferentele intre cursul de schimb de la o banca la alta raman in continuare importante, la fel si in cazul caselor de schimb valutar, astfel ca cei care au credite in valuta sau cei care sunt interesati de schimbul unei sume mari de bani, pot face economii daca nu se grabesc sa intre in prima casa de schimb gasita.

Curs de schimb afisat miercuri de institutiile de credit

Spre exemplu, euro este vandut, miercuri, la casieriile bancilor la cotatii care variaza intre 4,4600 lei si 4,5150 lei. Cel mai ieftin euro poate fi cumparat de la Alpha Bank, urmand apoi Banca Romaneasca, care vinde euro la 4,4605 lei.

La cumparare, cel mai bun curs pentru moneda unica este oferit de Alpha Bank, care cumpara euro la 4,4200 lei.

O alta institutie de credit care cumpara euro la un cost atractiv este Banca Romaneasca (4,4035 lei).

La vanzare, cel mai dezavantajos curs pentru perechea euro/leu este 4,5150, afisat de BRD.

In ceea ce priveste dolarul american, cel mai bun curs la vanzare este oferit tot de Alpha Bank, care vinde dolarul la 3,3466 lei, urmata imediat de Banca Romaneasca care afiseaza un curs similar de 3,3468 lei/dolar.

Dolarul american este vandut cel mai scump, miercuri, de BCR, banca care afiseaza un curs de 3,4050 lei.

Insa, in timp ce bancile practica un curs diferit fata de cel oficial, casele de schimb ofera tarife mult mai mici.

Curs valutar afisat de casele de schimb

Cel mai bun curs valutar este afisat miercuri de casa de schimb Luxor, care vinde euro la 4,4350 lei. Si cotatiile caselor de schimb Ok si Real GI sunt avantajoase, acestea afisand un curs identic de 4,4400 lei/euro.

In ceea ce priveste dolarul american, cel mai avantajos curs il gasim la casele de schimb OK, MacroGroup, Real GI si Luxor, care vand dolarul la 3,3400 lei, in timp ce la casieriile bancilor cel mai prost curs la vanzare oferit pentru dolar este de 3,4050 lei.

Cei care apeleaza la casa de schimb valutar in defavoarea bancii ar putea castiga astfel 0,065 lei/dolar, reprezentand diferenta de curs valutar intre cele doua.

Casa de schimb MacroGroup ofera cea mai buna cotatie la cumparare pentru euro (4,4200 lei/euro), fiind uramata de agentiile Luxor si Centrul Vechi care ofera un curs la cumparare pentru moneda unica de 4,4150 lei, respectiv 4,4100 lei.

In acelasi timp, casa de schimb Luxor ofera miercuri cel mai bun curs la cumparare pentru dolar, de 3,3150 lei.

De exemplu, un euro este vandut cel mai scump la casieriile bancilor la un curs 4,5150 lei, in timp ce la casele de schimb moneda europeana se vinde pentru 4,4350 lei/ euro. Pentru o rata de 300 euro, clientii care schimba la cel mai bun curs oferit de casele de schimb valutar economisesc 24 lei.

#curs valutar, #case schimb valutar, #curs euro banci, #dolar american curs schimb , #Curs valutar