Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Raiffeisen Bank, probleme cu UE si SUA dupa o tranzactie din Rusia

Raiffeisen Bank, probleme cu UE si SUA dupa o tranzactie din Rusia


Grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI) se afla sub supravegherea autoritatilor de reglementare din UE si SUA pentru ca ar fi gestionat o vanzare de obligatiuni realizata de banca VEB, care se afla pe lista sanctiunilor impuse de Statele Unite si Uniunea Europeana, relateaza Bloomberg.

Subsidiara Raiffeisen din Rusia a fost unul dintre cei trei consultanti care au organizat o vanzare de obligatiuni in valoare de 10 miliarde de ruble (183 de milioane de dolari) a Bancii pentru Dezvoltare VEB.

In aceste conditii, autoritati din SUA si UE incearca sa afle daca tranzactia a fost gestionata numai de divizia Raiffeisen din Rusia si daca banca-mama avea cunostinta despre aceasta operatiune.

"Raiffeisen Bank International respecta intru totul aplicarea sanctiunilor si acorda atentie respectarii sanctiunilor la nivelul intregului grup, in conformitate cu posibilitatiele legale si necesitatile de pe pietele locale", a declarat Susanne Langer, purtator de cuvant al Raiffeisen.

Langer a precizat ca subsidiara din Rusia nu a incalcat aplicarea sanctiunilor.

Sanctiunile impuse asupra companiilor din Rusia, pe fondul conflictului din Ucraina, presupun ca bancile din SUA si UE sa nu acorde imprumuturi pe termen lung companiilor vizate si sa nu gestioneze vanzari de obligatiuni ale acestora. In schimb, aceste masuri nu interzic diviziilor locale sa participe in tranzactii precum cea organizata de VEB, atat timp cat vanzarea nu se face la nivel international si nu este efectuata de cetateni din UE sau SUA.

Pentru Raiffeisen, a doua mare banca din Europa de Est dupa UniCredit, Rusia a fost in ultimii trei ani cel mai important generator de profit. Profitul inainte de taxe al Raiffeisen in Rusia a scazut cu 28% in primele noua luni ale acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 367 de milioane de euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1591 ori