Proiectul uniunii bancare europene ar putea ajunge in PE inainte de alegeri

Joi, 19 Decembrie 2013, ora 15:07
1547 citiri
Proiectul uniunii bancare europene ar putea ajunge in PE inainte de alegeri

Zona euro a convenit asupra unui mecanism UE de interventie in cazul unei crize bancare, vizand inclusiv infiintarea unui fond de 55 miliarde euro finantat din contributii de la banci, iar proiectul uniunii bancare are astfel sanse sa ajunga in Parlamentul European inainte de alegerile din vara.

Ministrii Finantelor din zona euro au depasit un ultim impas in negocierile privind mecanismul centralizat de interventie pentru recapitalizarea sau inchiderea si lichidarea bancilor cu probleme.

Printre masurile convenite de liderii zonei euro intr-o sedinta de doua zile care s-a incheiat tarziu in noapte se numara crearea unui fond de rezolutie, care va acumula in urmatorii 10 ani resurse financiare de 55 miliarde euro din contributii de la banci; desemnarea unei agentii UE responsabila decizional pentru bancile in situatie de colaps; si elaborarea unor proceduri privind distributia costurilor presupuse de dezamorsarea unei crize bancare.

Negocierile privind Mecanismul Unic de Rezolutie au fost intarziate de divergente intre statele cu economii mai mici si cele mai mari, intre membrii zonei euro si tarile care nu au adoptat moneda unica, si de un duel intre Germania, care a insistat sa-si protejeze contribuabilii de noi costuri in orice acord, si Banca Centrala Europeana, care a cerut control centralizat pentru bancile aflate in dificultate.

"Acest acord reprezinta un ultim element in constructia uniunii bancare. Sectorul bancar va deveni responsabil pentru riscurile pe care si le asuma si pentru pierderile pe care le va inregistra. Este o abordare sanatoasa din punct de vedere economic", a declarat dupa incheierea discutiilor ministrul olandez al Finantelor, Jeroen Dijsselbloem, citat de Bloomberg.

Parlamentarii europeni, nemultumiti ca nu au fost inclusi in dezbatere

Negocierile se vor muta acum in Parlamentul European, unde mai multi parlamentari s-au plans ca legislativul nu a fost implicat pana acum in procesul decizional. Proiectul uniunii bancare a aparut la jumatatea anului trecut, ca solutie pe termen lung pentru efetele crizei financiare din zona euro si ca masura preventiva pentru noi socuri.

Legislativul european si statele membre au convenit recent un set de standarde pentru programele de garantare a depozitelor, dar nu au reusit sa se puna de acord asupra unui proiect de lege care ar inaspri reglementarile pe piata derivatelor financiare.

Executivul UE si statele membre incearca sa finalizeze legislatia privind uniunea bancara pana in luna mai, cand Parlamentul European va suspenda lucrarile in pregatirea alegerilor din vara.

BCE va deveni anul viitor supraveghetor unic al bancilor din zona euro, un prim pilon al uniunii bancare.

Joi si vineri are loc la Bruxelles summit-ul Consiliului European, iar cancelarul german Angela Merkel le-a cerut ministrilor de Finante din zona euro sa convina asupra unui acord privind mecanismul de rezolutie a bancilor inainte de reuniunea sefilor de guvern, pentru a include proiectul pe agenda discutiilor.

#legislativ european, #negocieri Uniune Bancara, #banci zona euro , #Stiri Banci