Polonia ar putea converti creditele luate in franci elvetieni

Luni, 26 Ianuarie 2015, ora 14:15
1419 citiri
Polonia ar putea converti creditele luate in franci elvetieni
Foto: tion.ro

Guvernul polonez lucreaza la o serie de planuri pentru convertirea in zloti a creditelor ipotecare in franci elvetieni ale populatiei, costurile operatiunii urmand sa fie suportate de banci, a declarat, luni, premierul polonez, Ewa Kopacz, transmite Bloomberg.

Conversia creditelor va fi una dintre propunerile de pe lista Guvernului, ce urmeaza sa fie prezentata pana la finele acestei saptamani, a precizat Ewa Kopacz, intr-un interviu acordat postului public de radio, informeaza Agerpres.

Kopacz a adaugat ca bancile ar trebui sa introduca 'rapid' modificarile, iar Autoritatea de Reglementare a Pietelor Financiare din Polonia va urmari raspunsul bancilor.

'Daca voi fi nevoita sa aleg intre interesele bancilor si cele ale celor care au luat credite, voi fi de partea populatiei, iar bancile vor fi cele care vor suporta nota de plata si nu bugetul de stat. Voi face toate eforturile pentru a ma asigura ca aceste masuri vor intra in vigoare cat mai curand posibil si nu in 3-4 luni, pentru ca viata oamenilor depinde de acestea', a declarat Ewa Kopacz.

Decizia neasteptata a Bancii Nationale a Elvetiei de elimina pragul minim al cursului de schimb euro-franc a condus la deprecierea cu 22% a zlotului polonez in raport cu francul, ceea ce a provocat dificultati pentru cele aproximativ 575.000 de familii din Polonia care au credite in franci. Protestele organizate in mai multe orase de cei cu credite in franci au devenit o chestiune politica in Polonia, unde, in acest an, vor avea loc alegeri parlamentare.

Ministrul polonez de Finante, Mateusz Szczurek, guvernatorul Bancii centrale a Poloniei, Marek Belka, precum si reprezentantii Autoritatii de Reglementare a Pietelor Financiare din Polonia s-au intalnit saptamana trecuta cu reprezentantii bancilor comerciale pentru a discuta modalitatile posibile in care pot fi ajutate persoanele cu credite in franci.

Desi bancile s-au oferit sa acorde debitorilor posibilitatea de a beneficia de dobanda de baza negativa introdusa de Banca Nationala a Elvetiei, dar si sa extinda maturitatea creditelor pentru clientii cu dificultati de rambursare, factorii de decizie au apreciat ca raspunsul bancilor nu este suficient.

Bancile trebuie sa se gandeasca la acorduri de impartire a poverii, in caz contrar urmand sa se confrunte cu presiuni pentru masuri mai dure 'asemanatoare cu solutiile din Croatia sau Ungaria', a spus Mateusz Szczurek.

Guvernul ungar a decis anul trecut sa converteasca creditele din franci in forinti la un curs de schimb fix. De asemenea, la inceputul acestei luni, Guvernul croat a votat in favoarea obligarii bancilor de a absorbi pierderile rezultate de pe urma inghetarii cursului de schimb al francului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#convertire zloti credite franci elvetieni, #credite franci elvetieni , #Stiri Banci