Peste un miliard de lei - veniturile totale planificate de AVAS pentru 2007

Miercuri, 07 Februarie 2007, ora 03:42
806 citiri

Veniturile totale ale Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului s-ar putea cifra anul acesta la 1,208 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli al institutiei, publicat in Monitorul Oficial din 2 februarie.

Cea mai mare parte a veniturilor - 1,030 miliarde lei va proveni din activitatea de privatizare si administrare a participatiilor statului, din care 430 milioane lei venituri curente si 600 milioane lei venituri din capital, majoritatea fiind venituri din privatizare - 594 milioane lei.

Veniturile din activitatea de valorificare sunt planificate la 178,5 milioane lei, din care incasarile din valorificarea activelor bancare si a creantelor comerciale - 100 milioane lei, cele din valorificarea creantelor preluate de la Ministerul Finantelor Publice la 30 milioane lei, cele din valorificarea creantelor preluate de la CNAS la 40 milioane lei si cele din alte surse (reconstituire plati de catre MFP) - 8,5 milioane lei.

In ceea ce priveste cheltuielile, cele de personal se vor cifra la 96,515 milioane lei, cheltuielile materiale, servicii, administrare, privatizare si valorificare a activelor statului - 377 milioane si transferuri - 679,985 milioane lei. Cheltuielile de capital sunt estimate la 55 milioane lei.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)