Fiscul va stabili impozitul pentru imobilele dobandite prin hotarare a instantelor judecatoresti

Joi, 15 Februarie 2007, ora 16:31
872 citiri

Impozitul pentru cladirile si terenurile unde transferul de proprietate se face prin hotarare judecatoreasca va fi stabilit de autoritatile fiscale, pe baza informatiilor transmise de instante.

Prevederea este inclusa intr-un proiect de ordin al ministrului Finantelor Publice privind procedura de stabilire a impozitului pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, prin care va fi aprobat si formularul "Decizie de impunere privind venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal".

Instantele care pronunta hotarari judecatoresti definitive si irevocabile vor comunica autoritatii fiscale decizia si documentatia aferenta in termen de 30 de zile de la data hotararii finale.

Ulterior, autoritatile financiare trebuie sa transmita, in termen de cinci zile de la primire, documentele la administratia fiscala, pentru stabilirea impozitului datorat. Decizia de impunere este emisa in doua exemplare, din care unul se transmite contribuabilului.

Calculul impozitului se face prin aplicarea cotei de impozit asupra venitului impozabil determinat pe baza informatiilor transmise de instantele judecatoresti, iar termenul de plata a impozitului este de 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere.

In cazul tranzactiilor imobiliare, impozitul este diferentiat in doua cote, in functie de valoarea proprietatii si de intervalul in care este detinut imobilul. Baza de impunere este valoarea declarata de cele doua parti in actele de transfer, iar impozitul, calculat si incasat de notarii publici, trebuie virat pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care a fost retinut. Daca valoarea declarata de parti este mai mica decat suma orientativa stabilita de expertizele intocmite de catre Camerele notarilor publici, impozitul se va calcula la cea de-a doua valoare.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)