Finantele nu au reusit sa se imprumute, vineri, de la banci

Vineri, 26 Ianuarie 2018, ora 14:45
2613 citiri
Finantele nu au reusit sa se imprumute, vineri, de la banci
Foto: CC0 Creative Commons

Ministerul Finantelor Publice (MFP) nu a reusit sa se imprumute de la banci vineri, suplimentar la licitatia de joi, cand a atras 500 milioane de lei de la banci, printr-o emisiune de obligatiuni de stat pe 33 de luni, la un randament mediu de 3,4% pe an.

Valoarea nominala a emisiunii suplimentare de vineri a fost de 75 milioane de lei, dar bancile nu au participat la licitatie.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a planificat imprumuturi de la bancile comerciale de 4,4 miliarde de lei in ianuarie 2018, din care 3,6 miliarde de lei prin licitatii de obligatiuni de stat si 800 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount. La acestea s-ar putea adauga 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.

Potrivit MFP, sumele vor fi destinate refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat.

In 2018, Ministerul Finantelor va imprumuta aproximativ 48 - 50 de miliarde de lei de pe piata interna, similar cu nivelul propus pentru 2017, in timp ce aproximativ 4,5 - 5 miliarde de euro urmeaza sa fie atrasi de pe pietele externe, in crestere comparativ cu 2017, potrivit Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2018.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Finante imprumut banci , #Stiri Banci