BCE: Accesul Greciei la finantare depinde de rezultatul evaluarii programului de salvare

Vineri, 09 Ianuarie 2015, ora 09:44
1295 citiri
BCE: Accesul Greciei la finantare depinde de rezultatul evaluarii programului de salvare
Foto: confesercenti.it

Accesul bancilor elene la finantare din partea Bancii Centrale Europene depinde de finalizarea cu succes a evaluarii programului de salvare si de un acord pentru un program ulterior cu creditorii internationali, respectiv UE si FMI, a anuntat joi BCE, relateaza Reuters.

In prezent, BCE face exceptii in privinta garantiilor solicitate bancilor elene in schimbul finantarii, ceea ce le permite accesul la fondurile institutiei in pofida nivelului scazut al ratingurilor atribuite de agentiile de evaluare financiara, potrivit Mediafax.

"Continuarea acestei facilitati se bazeaza pe extinderea programului Facilitatii Europene pentru Stabilitate Financiara pana la sfarsitul lunii februarie 2015 si de existenta unui program cu FMI", a afirmat un purtator de cuvant al BCE, intr-un comunicat.

Totodata, facilitatea depinde de finalizarea cu succes a evaluarii respectarii programului de catre Grecia si, dupa incheierea acestuia, de un viitor acord intre autoritatile elene, Comisia Europeana, BCE si FMI, a precizat reprezentantul bancii centrale.

Bancile elene si-au redus treptat expunerea la fondurile oferite de BCE, dar depind inca de lichiditatile oferite de institutia europeana.

Anuntul BCE este cel mai recent avertisment ca Grecia nu se poate astepta la finantare din partea BCE daca nu isi respecta obligatiile in cadrul programului de sustinere in valoare de 240 de miliarde de dolari, probabilitate care a crescut in conditiile in care in tara vor avea loc alegeri anticipate pe 25 ianuarie.

Sondajele de opinie arata ca partidul de extrema stanga Syriza va castiga scrutinul. Partidul promite anularea masurilor de austeritate prevazute in programul cu UE si FMI si renegocierea datoriilor.

In luna noiembrie, bancile elene au atras de la BCE 44,85 de miliarde de euro.

Comentariile din partea BCE au venit dupa ce o publicatie elena a relatat joi ca banca vrea ca noul guvern care va fi format in urma alegerilor sa ajunga rapid la un acord cu partenerii europeni, astfel incat bancile sa aiba in continuare acces la finantare.

#acces banci Grecia finantarea BCE, #evaluare program salvare banci , #Stiri Banci