Bank Leumi Romania lanseaza un depozit cu dobanda fixa pentru o perioada de trei luni

Joi, 17 Mai 2007, ora 13:22
905 citiri

Bank Leumi Romania lanseaza, joi, depozitul cu dobanda fixa "Estival", care se poate constitui in lei, pe o perioada de 3 luni, cu o dobanda de 7% pe an pentru depozitele persoanelor fizice, respectiv 6.75% pentru persoanele juridice.

Depozitul se poate constitui pana la data de 31 iulie 2007, iar suma minima a depozitului trebuie sa fie 3.000 lei. Dobanda se vireaza automat in contul curent la data scadentei. Bank Leumi Romania nu percepe comision pentru deschiderea de cont curent atasat depozitului si nu percepe comision de retragere numerar la scadenta.

Activele totale ale Bank Leumi Romania au atins 222,8 milioane dolari la finalul lui 2006, in crestere cu 52,2%, fata de activele de 146,4 milioane dolari inregistrate in 2005. Depozitele populatiei au urcat in 2006 cu 44%, de la 121,6 milioane dolari pana la 175.5 milioane dolari. Volumul portofoliului de credite pentru populatie a urcat cu 60% in 2006, comparativ cu anul anterior, pana la 105,2 milioane dolari de la 65,6 milioane dolari.

Bank Leumi Romania (fosta Eurom Bank S.A.) a fost preluata in august 2006 de grupul Leumi de la S.C. Kolal B.V., valoarea tranzactiei fiind de 46 milioane dolari.

Bloombiz

(Sursa: NewsIn)