Sistemul financiar post-criza. Cum vor arata bancile centrale?

Cum va fi viitorul bancilor centrale? Cu siguranta aglomerat, pentru ca acum ele trebuie sa ofere stabilitate atat monetara cat si financiara. Va fi un viitor controversat, pentru ca deciziile lor au un impact imens asupra distribuirii veniturilor, accesului cetatenilor la bani si modului in care sistemul financiar opereaza.

Inainte de criza se credea ca sistemul modern al finantelor va anula rolul bancilor centrale ca gardieni ai stabilitatii fiscale. Se credea de mult timp ca rolul lor de finantatori ai guvernelor a adus numai inflatie. Astfel, bancile centrale au devenit "preotii" unor politici monetare destinate coborarii si stabilizarii inflatiei, scrie CNBC, care citeaza Financial Times.

Aceste momente par a fi dintr-o alta viata. Bancile centrale nu au abandonat "religia" stabilitatii preturilor, desi unii economisti au exprimat ganduri eretice despre nevoia unei inflatii mai ridicate. Bancile centrale s-au transformat, atat in teorie cat si in practica.

Transformarea practica este un rezultat direct al crizei. Bancile centrale s-au gasit fortate intr-o relaxare fiscala fara precedent, nu doar prin dobanzi cheie mici ci si prin extinderea deliberata a bilanturilor. Dintre toate marile banci centrale, Federal Reserve a fost cea mai inovatoare, partial datorita rolului institutiilor non bancare si din cauza inabilitatii de actiune a autoritatilor fiscale. Dar si Banca Central Europeana a gasit solutii noi pentru problemele cu care s-a confruntat.

Extinderea deliberata a bilanturilor bancilor centrale este considerata a fi mesagerul hiperinflatiei. Cei care traiesc din dobanzile banilor depusi la banca sunt furiosi pe nivelul redus al dobanzii cheie. Aproape toata lumea e suparata pe planurile de salvare a bancilor. Faptul ca bancherii centrali au salvat planeta de la o a doua Mare Depresiune este uitat. Nimeni nu e laudat pentru evitarea unui eveniment ipotetic. Poate ca e surprizator ca bancile centrale nu au fost discreditate mai mult.

Schimbarile teoriilor acestor institutii sunt un rezultat indirect al crizei. Lista presupunerilor care s-au dovedit a fi false este lunga: ca sistemul financiar s-ar stabiliza prin forte proprii, ca managerii de banci vor fi competenti, ca inovatiile financiare ar imbunatati managementul de risc, ca o inflatie mica si stabila ar garanta stabilitate economica. Am fost martorii desfiintarii tuturor acestor idei.

Pe scurt, bancile centrale fac mult mai multe cu mult mai putin capital politic. Si nu toate au gresit. Bancile centrale din Canada si Suedia, spre exemplu, sunt doua institutii carora nu le poti reprosa nimic. Acest lucru se datoreaza insa norocului, caci statele pe care le reprezinta au trecut prin criza in anii '90.

Frica de inflamarea imediata a inflatiei nu are radacini. Asa cum a explicat Ben Bernanke, guvernatorul FED, bancile centrale isi pot extinde bilanturile pentru ca cele ale bancilor private s-au prabusit. Asta e ceea ce trebuie sa faca creditorul de ultima instanta in timpul unei crize severe, si stim asta inca din secolul XIX.

Apoi, pe masura ce creditarea din sectorul privat isi revine, bancile centrale vor schimba directia, vanzand bunuri si reducand si imprumuturile date bancilor. Dar, recuperarea va dura mult, iar procesul va fi fragil.

Daca bancile centrale reusesc sa renunte la masurile anti-criza cu succes, ceea ce probabil nu vom afla pana in anii 2020, ele se vor confrunta cu o luma noua. Acestea trebuie sa isi echilibreze vechiul rol de creator al politicilor monetare cu noul rol de gardian al stabilitatii financiare. Ce va ingreuna si mai mult acest lucru va fi situatia fiscala post-criza. Un nivel mare al datoriilor publice ameninta o reintoarcere a "dominantei fiscale" in care bancile centrlae vor fi fortate, fie ca vor, fie ca nu, sa finanteze guvernele, oricat de gresit ar fi acest lucru.

Bancile centrale, inglodate in responsabilitati dupa trecerea crizei

Noua situatie de dupa criza va crea probleme instutitionale semnificative pentru aceste banci.

Din punct de vedere domestic, problema va fi cum sa asigure o cooperare stabila intre autoritatile fiscale si persoanele care trebuie sa supravegheze institutiile, sa supravegheze stabilitatea financiara si managementul politicilor monetare. Relatiile cu ministere de Finante vor fi cruciale.

Dar lumea politicilor macroeconomice prudente va genera si o suprapunere a celor doua institutii. Bancile care lucreaza sub o jurisdictie au capacitatea de a crea efecte negative in alte jurisdictii. Conducerea acestora va fi foarte dificila, mai ales in Europa.

Totusi, cele mai dificile probleme nu sunt cele institutionale, ci cele intelectuale. Cum vor interactiona, in practica, politicile de stabilitate financiara cu cele de politica monetara? Sa spunem ca indivizii care au in grija politica de stabilitate financiara incearca sa tempereze creditarea in sectorul imobiliar, iar cei care au in grija politica monetara incearca sa creeze crestere economica. Aici ar aparea contradictiile.

In mod fundamental, nimeni nu poate fi sigur ca predispozitia sistemelor financiare catre criza a fost oprita. Intr-adevar, cu cat dureaza mai mult perioada de stabilitate, cu atat mai mult autoritatile se vor complace situatiei, iar criza poate fi cu atat mai mare. Totusi, bancile centrale au datoria de a incerca. Pretul esecurilor din trecut este platit prin cresterea responsabilitatii de acum.