Credit Europe Bank ofera dobanzi preferentiale celor cu profesii liberale

Luni, 09 Ianuarie 2012, ora 14:51
1939 citiri
Credit Europe Bank ofera dobanzi preferentiale celor cu profesii liberale
Credit Europe Bank ofera dobanzi preferentiale clientilor cu profesii liberale / Sursa foto: adplayers.ro

Credit Europe Bank ofera dobanzi preferentiale la depozite clientilor care au profesii liberale. Depozitele constituite pana la 29 februarie 2012 vor aduce titularilor dobanzi cu 1% mai mari pentru lei si 0,5% pentru valuta.

Credit Europe Bank a lansat o oferta speciala destinata persoanelor care practica profesii liberale prin intermediul careia acestea vor beneficia de dobanzi mai avantajoase, se arata intr-un comunicat remis Business 24.

Depozitele constituite pana la 29 februarie 2012 vor aduce titularilor dobanzi cu 1% mai mari pentru lei si 0,5% pentru valuta. Spre exemplu, daca se constituie un depozit la termen in lei pe 3 luni, rata dobanzii va fi de 7,75% iar pentru un depozit echivalent in euro rata dobanzii va fi de 3,75%.

Oferta se adreseaza tuturor clientilor care desfasoara activitati profesionale liberale cum sunt: persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale, medicii, cabinetele si asociatiile de avocatura, notarii, executorii judecatoresti, evaluatorii independenti, administratorii judiciari si altele.

De asemenea, datorita interesului ridicat aratat de clienti, Credit Europe Bank a decis prelungirea pe parcursul intregului an 2012 a ofertei lansate in 2011 pentru persoanele fizice, prin intermediul careia depozitele constituite prin serviciul de Internet Banking al bancii, Credit Europe Net, beneficiaza de dobanzi preferentiale.

#credit europe bank, #dobanzi preferentiale, #dobanzi credit europe bank , #Oferte banci