Finantele au vandut certificate pe 3 luni de 1,48 miliarde lei

Luni, 06 Aprilie 2009, ora 15:33
1391 citiri
Finantele au vandut certificate pe 3 luni de 1,48 miliarde lei

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut, luni, certificate de trezorerie cu discont, cu maturitate la 3 luni, in valoare de 1,48 miliarde lei (357,3 milioane euro), la un randament mediu anual de 11,49%, usor peste cel acceptat la licitatia anterioara, potrivit datelor bancii centrale.

Finantele au atras 74% din suma anuntata initial, de 2 miliarde lei.

Randamentul maxim acceptat a fost tot de 11,49% pe an, egal cu cel acceptat la licitatia anterioara.

Bancile
au depus cereri de cumparare de 2,91 miliarde lei (701 milioane euro).

La sedinta anterioara, din 9 martie, MFP a vandut certificate de trezorerie cu discont, cu maturitate la trei luni, de 2,77 miliarde lei (645,2 milioane euro), cu 11% peste valoarea anuntata, pentru care plateste un randament mediu de 11,48% pe an.

Finantele si-au programat sa emita in luna aprilie a acestui an titluri de stat de 7 miliarde lei pentru finantarea si refinantarea datoriei publice, dupa ce in primele trei luni din 2009 au atras peste 20,2 miliarde lei.

In cadrul primei licitatii din aprilie, MFP a plasat obligatiuni pe 5 ani de 70 milioane lei, cu un randament mediu de 11,50% pe an.

Guvernul a estimat un deficit bugetar de 4,6% din produsul intern brut (PIB) pentru acest an.

#finante, #certificate, #miliarde, #mfp, #randament, #licitatie, #banci , #Licitatii banci