Ungaria: Banca centrala a redus dobanda de baza la nivelul record de 4,75%

Marti, 23 Aprilie 2013, ora 17:55
1420 citiri
Ungaria: Banca centrala a redus dobanda de baza la nivelul record de 4,75%

Banca Nationala a Ungariei (NBH) a decis, marti, sa reduca dobanda de politica monetara cu un sfert de punct pana la 4,75%, un nou record istoric, in incercarea de a scoate economia din recesiune pe fondul inflatiei scazute.

Decizia comitetului de politica monetara de la NBH era una asteptata de 25 din cei 26 de analisti intervievati de Bloomberg.

"Surpriza ar fi fost daca banca centrala nu ar fi redus dobanda astazi, avand in vedere scaderea masiva a randamentului obligatiunilor in ultimele saptamani si faptul ca inflatia se afla la cel mai scazut nivel din ultimi 38 de ani", a declarat Zoltan Arokszallasi, economist la Erste Group Bank AG.

Noul guvernator Gyorgy Matolcsy a aratat recent ca Banca centrala a Ungariei este doar la inceputul reinnoirii politicii monetare. De asemenea, Matolcsy a anuntat recent ca Banca centrala a Ungariei va utiliza o parte din rezervele sale valutare pentru a acorda IMM-urilor credite preferentiale. Inca inainte de numirea in functia de guvernator, Matolcsy a apreciat ca Banca centrala a Ungariei trebuie sa utilizeze masuri "neortodoxe", inclusiv masuri utilizate de Banca Centrala Europeana si Rezerva Federala americana pentru a stimula economia.

In schimb, Banca Nationala a Romaniei a lasat dobanda de politica monetara la 5,25%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeana.

#dobanda politica monetara Ungaria, #dobanda cheie Ungaria, #Banca Centrala Ungaria , #Informatii bancare