Presedintele Raiffeisen: Adaptarea la cerintele EBA ar putea crea probleme pentru creditare

Miercuri, 08 Februarie 2012, ora 21:05
1682 citiri
Presedintele Raiffeisen: Adaptarea la cerintele EBA ar putea crea probleme pentru creditare

Adaptarea la exigentele de solvabilitate impuse de Autoritatea Bancara Europeana (EBA) pana la finele lunii iunie ar putea pune bancile in situatia de a nu putea onora o cerere de credite in crestere, a declarat miercuri presedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen.

"Un anumit impact ar putea sa existe daca vedem repede o crestere de cerere de credite. Atunci ar putea sa existe situatii in care bancile sa nu poata sa faca fata. Daca ne uitam la nivelul de cerere acum cred ca suntem ok", a spus Steven van Groningen.

El a explicat ca problema se va pune la nivel de grup, care va trebui sa decida unde investeste banii.

"Fiindca vorbim despre ce se intampla la nivel de grup, atunci eu trebuie sa conving actionarii mei sau pe grupul nostru sa vina cu banii in Romania si nu in Cehia, Ungaria sau alta tara".

"Trebuie sa ne dam seama ca suntem intr-o competitie si pentru aceasta trebuie sa aratam ca banca este probitabila si sa oferim un randament rezonabil actionarului si sa avem posibilitate de dezvoltare pe termen lung. Daca ambele cerinte sunt indeplinite, atunci pot sa ma astept in coninuare la bani din partea actionarului", a declarat Steven van Groningen.

Rezultatele ultimelor teste de stres conduse de EBA au evidentiat ca 31 de institutii bancare au nevoie de o suplimentare a fondurilor proprii cu 115 miliarde de euro, pentru a atinge o rata de adecvare a capitalului de rang 1 de cel putin 9% pana la finalul lunii iunie 2012.

#solvabilitate banci, #groningen raiffeisen, #credite banci Romania Groningen , #Informatii bancare